Site-ul românesc de pe care cumperi fără bani

Andrei și Dragoș, unul team leader la Emerson, celălalt antreprenor care are o firmă ce oferă servicii IT, au dezvoltat un site unic în România. Este vorba de bișNiț.ro, un loc virtual unde scapi de lucrurile de care nu mai ai nevoie și poți lua altele la schimb.

„Ideea unui site de genul a fost de mai mult timp, dar s-a concretizat în urma unei întâmplări. Părinţii mei s-au întors din Spania în primăvara aceasta. Au venit, şi-au luat apartament şi nu au găsit pe moment mobila pe care o doreau.

Nu aveau nici unde să doarmă şi am zis să luăm o canapea şi pe urmă o donăm mai departe când cumpărăm mobila şi am ajuns la concluzia că nu există în România o posibilitate să ai parte de ceva pe termen scurt sau lung, cum se întâmplă în alte părţi”, a explicat, Andrei, potrivit adevarul.ro.

Așa a început să se contureze site-ul bisnit.ro. Principiul este unul destul de simplu. Obiectul pe care vrei să îl dai se scoate la o licitație și pornește de la un număr de puncte stabilite de proprietar. Punctele se numesc „niți”, care după licitație ajung la donator, într-un cont al său. Niții pe care un utilizator îi strânge în contul său îi poate folosi pentru a achiziționa prin licitație alte produse pe care le scot la licitație alții.

„Site-ul nu-şi are scopul de a face averi. El trebuie să se susţină, că sunt nişte costuri, dar e foarte importantă partea de responsabilitate socială, de implicare a oamenilor şi a firmelor. E o senzaţie foarte tare când dai ceva cuiva fără să aştepţi ceva în schimb. E un efort micuţ”, a mai spus Andrei, pentru adevarul.ro.

Iată un clip de prezentare al site-ului:

Dacă acest articol vi s-a părut interesant, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Echinocțiul de toamnă se întâmplă astăzi. De ce este important să știi asta
Ce salarii sunt în Armata Română
eMAG începe Revoluția Prețurilor. Reduceri ca de Black Friday
Locuri de muncă în Anglia. Se caută lucrători în depozite, salarii de peste 1500 de euro

Ionuț Fantaziu
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.