Ce salarii sunt în Armata Română

armata romana
Foto: Laur2ro via Wikimedia Commons

Dacă unii ofițeri din Armata Română au salarii mai mari de 10.000 de lei lunar, alți angajați sunt plătiți cu venitul minim pe economie, potrivit datelor publicate de Ministerul Apărării Naționale.

Mircea Dușa, ministrul Apărării Naționale, a câștigat în luna august un salariu net de 13.981 de lei, acesta fiind și cel mai mare salariu achitat unui angajat MApN.

Alți 3 ofițeri din Armata Română au salarii de peste 10.000 de lei: 12.240, 11.926 și 11.238 de lei.

Alți ofițeri foarte bine plătiți ai Armatei Române au salarii cuprinse între 7.000 și 10.000 de lei, însă există și subofițeri care au salarii mai mari decât ofițerii. Spre exemplu, doi subofițeri au obținut în luna august venituri nete de 8.452 de lei, respectiv 8.411 lei.

Următorii cei mai bine plătiți subofițeri au salarii cuprinse între 7.400 și 7.900 de lei.

Cei 3 consilieri ai ministrului câștigă 7.271 de lei, 4.356 de lei și 4.223 de lei.

Codrin-Dumitru Munteanu, secretar general al Ministerului Apărării Naționale, câștigă 7.016 lei. Secretarul general adjunct câștigă 5.905 lei, iar secretarii de stat au salarii nete de 4.721, respectiv de 4.693.

Dacă cei mai bine plătiți ofițeri din Armata Română au salarii de peste 10.000 de lei, alți ofițeri au salarii mult mai mici. Potrivit datelor aferente lunii august 2015 publicate de Ministerul Apărării Naționale, cel mai prost plătit ofițer câștigă un salariu de 990 de lei.

Alți ofițeri au salarii de aproximativ 1.100 de lei.

În ceea ce-i privește pe subofițeri, cele mai mici salarii sunt de 792-796 de lei net.

În afară de cadrele militare, în Armata Română sunt angajați și civili. Cel mai mare salariu al unui angajat civil din Armată este de 4.943 de lei, iar cel mai mic de 794 de lei.

Românii interesați de o carieră militară pot afla de AICI mai multe informații despre cum să se angajeze în Armată.

Dacă acest articol vi s-a părut util, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Medicamente pe care să NU le iei înainte de a conduce. Sunt la fel de periculoase ca alcoolul
Prima locomotivă din România care funcționează cu ulei vegetal
eMAG începe Revoluția Prețurilor. Reduceri ca de Black Friday
Locuri de muncă în Anglia. Se caută lucrători în depozite, salarii de peste 1500 de euro

Andreea Dogar
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.