Kimia Alizadeh din Iran, singura femeie din această țară medaliată la Jocurile Olimpice, a fugit în Olanda, anunță AFP.
Pe rețelele de socializare a apărut și o fotografie în care tânăra apare alături de alți sportivi, femei și bărbați, fără să poarte vălul islamic.
Kimia Alizadeh a obținut medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, din 2016, la Taekwondo (o artă marțială coreeană).
Păstrând tradiția musulmană, în momentul în care a concurat – Alizadeh – ce avea pe atunci doar 18 ani, a purtat vălul islamic.
Într-o fotografie publicată acum pe rețelele de socializare ea apare fără văl (Alizadeh se află pe rândul de sus, a doua din dreapta):
کیمیا علیزاده در المپیک خارج از پرچم ایران مبارزه میکند https://t.co/7IEcifLniG pic.twitter.com/X3q4qcbOvM
— Sepehr Kamali (@AsemanDailyNews) January 9, 2020
Iranul spera că va fi reprezentat de Alizadeh și la Jocurile Olimpice de la Tokyo din acesată vară, însă se pare că acest lucru nu se va întâmpla.
ISNA (Agenția de Știri a Studenților Iranieni) relatează că Alizadeh nu s-a prezentat la selecția pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Potrivit aceleiași surse, Alizadeh se antrenează acum în Olanda și ar intenționa să participe la Olimpiadă, însă fără să reprezinte Iranul.
Iranul recunoaște că a doborât avionul ucrainean „din greșeală”
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: