Simona Halep, spre o nouă finală! Campioana noastră e în mare formă la Cincinnati

Simona Halep a învins-o azi-noapte pe rusoaica Anastasia Pavlyuchenkova și s-a calificat în semifinalele puternicului turneu de la Cincinnati.

Românca în vârstă de 23 de ani a câștigat în două seturi, scor 7-6 (3), 6-2, și mai are nevoie de o singură victorie pentru a reveni pe locul doi în clasamentul mondial.

”Sunt fericită pentru că voi juca prima dată în semifinale aici. Am alergat enorm azi. Am fost agresivă și am luptat”, a spus Simona Halep după victorie.

Simona Halep a controlat partida cu rusoiaca, pe care o învinsese și în precedentele patru confruntări directe. Constănțeanca și-a asigurat un cec de 120.500 de dolari, însă suma poate crește dacă se va impune și în această noapte, în fața sârboaicei Jelena Jankovici.

Simona și Jelena s-au duelat ultima oară la Toronto, în urmă cu o săptămână. Atunci, românca a obținut o victorie lejeră, cu scorul de 6-3, 6-4. Românca a învins-o pe jucătoarea din Serbia, fost lider mondial, și în finala de la Indian Wells, în primăvară.

În cealaltă semifinală de la Cincinnati se vor duela americanca Serena Williams, care a trecut de Ana Ivanovici, și ucraineanca Elina Svitolina, învingătoare în duelul cu Lucie Safarova.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Reduceri eMAG la tablete. Cele mai bune oferte de azi
Cele mai bune oferte la laptopuri cu preț mediu de la eMag
Reduceri eMAG la televizoare. Cele mai bune oferte
Locuri de muncă pentru șoferi în Germania, Marea Britanie, Olanda. Salarii de peste 3.000 de euro
Locuri de muncă în Marea Britanie. Se caută personal pentru îngrijirea bătrânilor