Simona Halep a zdrobit-o pe ucraineanca Elina Svitolina în semifinalele turneului de Grand Slam de la Wimbledon, și va juca în ultimul act, cel mai probabil împotriva americancei Serena Williams.
Simona Halep s-a calificat în prima ei finală la Wimbledon. Este a doua jucătoare din România care reușește această performanță la simplu, după Ilie Năstase, care a pierdut în ultimul act de două ori, în 1972, cu Stan Smith, respectiv 1976, cu Bjorn Borg.
Simona Halep ar putea să o întâlnească în finală pe americanca Serena Williams, de șapte ori câștigătoare pe iarba londoneză, sau pe cehoaica Barbora Strycova.
SIMONA HALEP – ELINA SVITOLINA 6-1, 6-3
Simona Halep – Elina Svitolina, semifinală Wimbledon 2019
6-1, 6-3! Simona s-a calificat în finală, după o performanță excepțională astăzi, în fața ucrainencei Svitolina.
6-1, 5-3! Încă un game câștigat de sportiva din românia. Ucraineanca e acum obligată să câștige game-ul următor.
6-1, 4-3! Break, Simona! Halep este foarte aproape de finală. Românca joacă extraordinar pe iarba londoneză. Ultima prezență românească în finalele de simplu de la Wimbledon a fost reușită de Ilie Năstase, în urmă cu 43 de ani.
6-1, 3-3! Simona n-a pierdut încă niciun punct pe propriul serviciu în acest set.
6-1, 2-3! Svitolina câștigă primul game mai lung al setului secund și revine, pentru a treia oară, în avantaj.
6-1, 2-2! Nimic nou. Jucătoarea la serviciu, de această dată Simona Halep, câștigă fără probleme game-ul.
6-1, 1-2! Halep greșește mai multe mingi la retur și e rândul Svitolinei să ia un game ”alb”.
6-1, 1-1! Simona răspunde cu stil și câștigă un game la zero, pe propriul serviciu.
6-1, 0-1! Svitolina are o tresărire de orgoliu și riscă mai mult. Schimbarea de tactică are succes, iar Elina conduce în setul doi.
6-1! Simona câștigă cea de-a cincea minge de set și este foarte aproape de prima sa finală la Wimbledon. Ucraineanca Svitolina nu găsește răspuns la jocul impecabil al româncei. Primul set a durat 43 de minute.
5-1! Break la zero reușit de Halep. Simona joacă fantastic, iar Svitolina n-are răspuns la nivelul arătat de Halep.
4-1! Constănțeanca servește perfect și crește avantajul la trei game-uri.
3-1! Re-break Simona Halep! Românca a controlat ostilitățile pe serviciul ucrainencei și se desprinde din nou.
2-1! Break la zero reușit de ucraineancă!
2-0! În acest game, Simona a irosit două mingi de break, ambele oprindu-se în fileu, dar, după mai multe schimburi foarte spectaculoase, românca a reușit, în cele din urmă, să se desprindă pe tabelă, după un alt game foarte lung.
1-0! Condusă cu 30-0 pe propriul serviciu, Simona Halep a reușit să echilibreze game-ul, câștigând trei mingi la rând, înainte de a trimite a-l trimite în ”prelungiri”, cu un lung de linie trimis greșit. A urmat o dublă greșeală, iar apoi o lovitură câștigătoare splendidă: rever în lung de linie. Halep a anulat încă o minge de break cu reverul, înainte ca o scurtă să îi aducă primul avantaj al meciului. S-a ajuns din nou la egalitate. Simona a mai făcut o dublă greșeală, dar găsit imediat alte două execuții salvatoare de senzație, folosind cu succes și o scurtă, care i-a adus victoria în primul game, unul lung, de aproape 10 minute, al semifinalei cu Elina Svitolina.
Ambele jucătoare căutau prima finală din carieră pe iarba londoneză, însă experiența este de partea româncei (27 de ani, cap de serie 7), care a mai disputat o semifinală aici, în urmă cu cinci ani, pierdută în fața meteoricei canadience Eugenie Bouchard.
Svitolina (cu trei ani mai tânără, 8 WTA) e la cel mai lung parcurs din carieră la All England Club, unde doar în două sezoane a ajuns mai departe de turul al doilea.
Dacă ucraineanca este la prima semifinală de Grand Slam din carieră, Halep este la cea de-a șaptea, izbândind de patru ori în precedentele șase încercări.
Svitolina a învins-o în sferturile de finală pe suprinzătoarea Karolina Muchova, scor 7-5, 6-4, după o oră și jumătate de joc, în timp ce Halep s-a calificat în semifinale printr-o victorie spectaculoasă, 7-6 (4), 6-1, în fața chinezoaicei Shuai Zhang.
Este primul duel pe iarbă dintre cele două jucătoare. Ucraineanca a câștigat de patru ori în fața Simonei, care s-a impus în doar două întâlniri, cel mai notabil în sferturile de la Roland Garros 2017, când Simona a revenit de la 3-6, 1-5.
”Ne-am întâlnit de multe ori. Ne-am întâlnit și după acea partidă. A trecut mult timp de atunci. Sunt o altă jucătoare acum. Va fi un meci interesant. Sper să produc cel mai bun joc al meu. Sunt fericită și mă simt liberă în joc. Practic un tenis decent. Mă bucur că sunt în semifinale la Wimbledon. E ceva special”, a spus Elina Svitolina despre duelul cu Simona Halep.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: