Opt lucruri inedite despre cireșe

Cireșe coapte foto:commons.wikimedia.org

Cireșul (Prunus avium), este un pom fructifer care face parte din genul taxonomic Prunus familia Rosaceae. Termenul avium provine din cuvântul latin avis – pasăre, denumire care datorează faptului că cireșele sunt o hrană preferată de păsări, relatează wikipedia.org.

Roșii sau negre, dulci sau amare, cireșele sunt preferate de către cei mari și de către cei mici, iar în luna iunie sunt nelipsite de pe mesele românilor. Iată opt lucruri inedite despre cireșe:

1. Cireșul a fost descoperit de romani, în Asia, la scurt timp după ciresele au devenit fructele preferate ale multor regi și împărați. Legenda spune că romanii au descoperit aceste fructe, în Asia, în anul 70 î.Hr. Tot romanii au adus apoi cireșele în Marea Britanie, undeva în primul secol al erei noastre

2. În cultura japoneză, ciresele sunt simbolul vieții trecătoare, floarea de cireș fiind un important reper cultural. În fiecare an, japonezii primesc liber de la serviciu pentru a merge să admire parcurile pline de cireși înfloriți.

3. Cireșele au circa 40-60 de calorii per suta de grame, în funcție de soi, astfel că sunt recomandate pentru persoanele care țin o dietă.

4. Zahărul predominant în cirese este levuloza, perfect asimilabilă de către diabetici, așa că pot fi consumate fără restricții prea mari.

5. Un cireș are rod abia după trei-patru ani de la plantare. Abia acum este momentul în care cireșul dăruiește primele lui fructe. Pentru a reuși să dea o cantitate satisfăcătoare de fructe, pomul are nevoie de 7 ani.

6. Viermele din cireaşă este de fapt larva unei muşte, care îşi depune ouăle în pulpa moale a fructului. Larvele se hrănesc cu aceasta până când cade din copac, apoi îşi continuă dezvoltarea în sol.Viermii din cireşe nu sunt periculoși și nu pot supravieţui în corpul uman, fiind distruşi de acidul gastric. Cireșele cu viermi sunt mai sănătoase, fiind un semn că pomul nu a fost stropit cu insecticide.

7. La nivel mondial, România era în 2013 pe locul 3 în ce priveşte randamentul obţinut (119425 Hg/ha), pe locul pe locul 8 în ce priveşte producţia (81842 tone) şi pe 18 în ce priveşte suprafaţa recoltată (6853 ha), relatează agrointel.ro.

8. Lemnul de cireş este asociat cu „luxul” de către producătorii de mobilier şi artizani, iar prețul unui obiect de mobilă realizat din lemn de cireș poate trece ușor de câteva mii de euro.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:


De mână, prin toată lumea. Cel mai admirat cuplu de pe rețelele de socializare s-a căsătorit
Epavele a trei nave, descoperite în adâncuri de doi scafandri din Constanța
Ciocolata te ajută să slăbești. Cum au fost păcăliți milioane de oameni din întreaga lume?
8 produse românești folosite ca ingrediente de McDonald’s

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.