AcasăSocialO româncă e nominalizată la „Premiul Nobel pentru profesori”

O româncă e nominalizată la „Premiul Nobel pentru profesori”

-

Manuela Prajea, profesor de matematică și director la Colegiul Național Traian Drobeta Turnu Severin este printre finaliștii Global Teacher Prize, cunoscută și ca „Premiul Nobel pentru profesori”.

Au fost selectați 50 de profesori din 8.000 nominalizați din 148 de țări. Câștigătorul va fi anunțat luna viitoare, în Dubai, în cadrul Forumului Global pentru Educație și Aptitudini.

Global Teacher Prize a fost înfiinţat în 2014 de Fundaţia Varkey şi este o competiţie deschisă profesorilor din toată lumea care predau tinerilor între 5 şi 18 ani. Concursul este sub patronajul Șeicului Mohammed bin Rashid Al-Maktoum, prim-ministrul Emiratelor Arabe Unite.

„Reprezintă o recunoaștere internațională a eforturilor proprii depuse în studierea matematicii și, în același timp, demonstrează că școala de matematică românească este bine cotată în lume. De fapt, acest premiu Nobel pentru profesori, cu o valoare de un milion de dolari, a fost creat în scopul recunoașterii contribuției unor profesori în direcția prestațiilor didactice excepționale, a valorii lor.

Matematica nu a reprezentat pentru mine neapărat un hobby, ci a fost o dorință de a face o carieră. În clasele a VIII și a XI-a deja devenisem olimpică”, a declarat Manuela Prajea, într-un interviu pentru jurnaliștii de la Agerpres.ro.

Profesoara spune că dacă va fi câștigătoare, premiul îl va dona colegiului la care predă. „Am ales să donez această sumă pentru că vreau să arăt că în România se întâmplă lucruri bune şi există şi oameni devotaţi care realizează mult voluntariat şi până la urmă contează fericirea pe care o ai atunci când faci un lucru bun şi când ajuţi comunitatea”, a mai spus profesorul.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările GreatNews:

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Ce minereuri și resurse naturale are Groenlanda și de ce este...

0
După ce în primul său mandat s-a arătat interesat ca SUA să cumpere Groenlanda, Donald Trump a lansat în ultimul an tot mai multe...

Venezuela are o cincime din petrolul din lume, dar produce doar...

0
Venezuela deține o cincime din resursele dovedite de țiței din lume, însă produce puțin peste 1% din petrolul generat anual în piață la nivel...

Cine sunt cei 4 judecători CCR care boicotează ședințele curții. Legea...

0
Pentru a doua zi consecutiv, cei 4 judecători numiți la Curtea Constituțională la propunerea PSD au boicotat ședințele instituției, refuzând să participe la ședința...