O mămică i-a salvat viața copilului său, după ce a observat un detaliu ciudat la fotografia lui

Micuțul Avery Foto: Arhiva familiei Fitzgerald

O mamă din Statele Unite a descoperit că fiul ei în vârstă de doi ani are cancer, după ce a observat un detaliu ciudat la fotografia acestuia.

Julie Fitzgerald a devenit mama lui Avery în urmă cu doi ani și, ca orice mămică obișnuită, aceasta obișnuiește să îl suprindă pe cel mic în ipostaze amuzante, dar și atunci când doarme sau când se joacă.

Un detaliu pe care l-a observat la o fotografie a pus-o pe gânduri pe Julie. Aceasta a văzut că unul dintre ochi are o strălucire albă și și-a dat seama că nu este în regulă. Ea citise anterior pe internet un articol în care se vorbea despre un alt caz în care o mămică a descoperit că fiica ei are cancer ocular.

„Am simțit că ceva nu este în regulă cu ochiul lui”, a spus Julie, care a văzut în poza făcută că ochiul stâng al copilului strălucea.

Doctorii i-au confirmat suspiciunile: 75% din suprafața ochiului era afectată de cancer.

„Dacă nu îi scoteam ochiul, cancerul se putea răspândi în sânge și în creier. A fost cel mai mare coșmar din viața noastră, dar viața i-a fost salvată”, a spus femeia pentru ABC News.

În ultimii ani, mai mulți copii au fost salvați, după ce părinții au postat pe rețele de socializare fotografii cu copiii lor, iar prietenii virtuali cu studii în medicină au observat strălucirea în ochi.
Recomandările editorilor GreatNews:

Cabinele de probă inteligente revoluționează cumpărăturile. Cum funcționează
Proiect superb. Ceainărie deschisă în Centrul Vechi, pentru cei defavorizați
Războiul unei bunici cu un mall, povestea care s-a transformat într-un film celebru
Sătul de singurătate, un bărbat își dorește să fie adoptat

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

 

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.