Europa
Cele mai importante știri din Europa. În această categorie, publicăm în special știri din Europa care au o importanță ridicată pentru români
Europa
Două femei au descoperit că au fost schimbate la naștere după ce au văzut niște fotografii pe Facebook
Două fetițe au fost schimbate la naștere în anul 1989, în Italia, din cauza unei greșeli a cadrelor medicale, relatează ilmessaggero.it.Din câte s-a constatat, niciuna dintre cele două fete nu a primit brățară de identificare la intrarea în creșa spitalului, imediat după naștere. În acest fel, mamele...
Europa
A fost descoperită o groapă comună cu peste 400 de morți în orașul Izium, eliberat de sub ocupația rușilor
Oficialii ucraineni au anunțat că autoritățile au descoperit o groapă comună cu peste 400 de cadavre în orașul Izium din nord-estul țării, eliberat recent de sub ocupația rușilor, relatează BBC.„Rusia lasă moarte peste tot în urma ei”, a declarat președintele Ucrainei Volodimir Zelenski, amintind de gropile comune...
Europa
Rusia amenință cu al Treilea Război Mondial, după ce Ucraina a cerut garanții de securitate
Dmitri Medvedev, fostul președinte al Rusiei, în prezent șeful Consiliului de Securitate din Rusia, a declarat că documentul prin care Ucraina cere garanții de securitate va duce la cel De-al Treilea Război Mondial, relatează agenția de presă TASS.„Camarila de la Kiev a dat naștere unui așa-numit proiect...
Europa
O nouă lege le obligă pe femeile din Ungaria să asculte bătăile de inimă ale fătului înainte de a face avort
Guvernul din Ungaria a înăsprit legile privind avortul, transformând întreruperea de sarcină într-un proces mult mai birocratic și mai complicat, relatează BBC.Începând de joi, 15 septembrie, femeile din Ungaria vor fi obligate să asculte bătăile de inimă ale fătului înainte de a face un avort.La rândul lor,...
Europa
Soldații ruși au fugit din Harkov pe biciclete, deghizați în localnici
Militarii ruși aflați în satul Zaliznychne aflat la 37 de kilometri est de Harkov, Ucraina, au fugit pe biciclete furate de la ucraineni, deghizați în localnici, relatează „The Washington Post”.La câteva ore după ce armata ucraineană a intrat în zonă, sute de soldați ruși au fugit din...
Europa
Cine este noul rege al Marii Britanii și sub ce nume va domni
Regele Charles al III-lea este noul suveran al Marii Britanii. În momentul în care regina Elisabeta a II-a a murit, prințul moștenitor Charles, fost Prinț de Wales, a devenit automat, fără nicio ceremonie, noul suveran al Marii Britanii, relatează BBC.El va domni sub numele de Charles al...
Europa
Turist amendat cu 450 de euro pentru că a mâncat înghețată pe treptele unei fântâni
Un turist american a fost amendat cu 450 de euro deoarece a încălcat una dintre regulile „decorului urban” din Roma, Italia, prin faptul că a mâncat o înghețată pe treptele unei fântâni, relatează „The Guardian”.Bărbatul în vârstă de 55 de ani, care avea și o bere în...
Europa
MAE a emis o avertizare de călătorie pentru Grecia
Ministerul Afacerilor Externe îi informează pe cetățenii români care se află, tranzitează sau care intenționează să călătorească în Grecia că Serviciul Național de Meteorologie elen (EMY) a emis o prognoză meteo de fenomene extreme pentru perioada 2-3 septembrie 2022, în special în regiunile din centrul, nordul și...
Europa
Vacanță de coșmar pentru un român în Grecia: „Trebuia să plătesc 120 € și m-am trezit cu o gaură de 1.000”
Marius Horațiu Stanca, un român care a călătorit în Grecia și a închiriat în vacanță o barcă cu motor, a povestit cum a trebuit să plătească 1.000 de euro pentru o elice ruptă care costa în mod normal de 5-6 ori mai puțin.„INFO util: în cazul în...
Europa
Un vârtej uriaș s-a format deasupra mării în Halkidiki, Grecia | VIDEO
O trombă de apă impresionantă a fost văzută în dimineața zilei de 14 august de locuitorii și vizitatorii din Paliouri, peninsula Kassandra, Halkidiki, Grecia, relatează halkidikinews.gr.Fenomenul a fost vizibil din diverse zone ale Kassandrei și a durat destul de mult timp.O trombă de apă apare în zilele...
RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI
CINE, CE, CUM?
Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...
250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...
Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...







