AcasăFeatured

Featured

“Nu tremur la cutremur”. Ce reguli respectăm în caz de seism | VIDEO

Optzeci la sută dintre adulţii din România nu ştiu cum să reacţioneze în caz de cutremur şi mulţi ar lua decizii care le-ar putea fi fatale sau ar încetini intervenţia salvatorilor, arată un studiu prezentat astăzi de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. IGSU a lansat astăzi...

Apartamente moderne, închiriate cu 10-20 euro. Soluția lui Vîntu la criza francului elvețian

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu propune un program economic, numit “Republica Rezidențială”, prin care să se construiască un fond de 150.000 de locuințe, care să fie închiriate cu tarife lunare de 10, 15 și 20 de euro.Potrivit proiectului lui Vîntu, Programul Republica Rezidențială ar urma să...

Mărirea și decăderea celui mai bogat om din Gorj

O afacere cu magazine alimentare, extinsă apoi la exploatări forestiere, stații de alimentare cu carburant și transport de pasageri. Este "opera" lui Nicolae Sarcină, patronul Succes și cel mai bogat gorjean de ani buni.Firma Succes Nic Com a fost înființată în 1994 și, anii trecuți, ajungea la...

Cardul de sănătate, cifra 666 și „dracul din buzunar”. Ce părere are Biserica Ortodoxă

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române îndeamnă clerul şi credincioşii să cultive mai întâi sănătatea sufletească, prin rugăciune şi fapte bune, şi să decidă raţional, nu emoţional, totdeauna cu calm şi înţelepciune, în tot ceea ce priveşte cardul naţional de sănătate, anunţă Patriarhia Română.Îndemnul este adresat în...

Ce le-a transmis Iohannis românilor de Ziua Unirii. Răspuns: “Scăpaţi-ne de Ponta!”

Președintele României, Klaus Iohannis, a postat pe Facebook un filmuleț în care vorbește despre importanța Unirii Principatelor și despre România anului 2014.„Ziua Unirii Principatelor Române, moment simbolic din istoria României, ne readuce aminte cât de importante sunt solidaritatea și unitatea unui popor”, a scris șeful statului pe...

Senator PNL, dat afară din partid din cauza acuzațiilor de corupție

Senatorul PNL Tudor Chiuariu a fost dat afară din partid. Decizia a fost luată ieri, de conducerea PNL reunită la Iași. Liberalul a fost condamnat în urmă cu un an pentru fapte de corupţie, iar recent a fost trimis în judecată în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri,...

Un nou aeroport internațional într-un oraș din România

Consiliul Judeţean Harghita vrea să transforme actualul aerodrom de la Ciceu, aflat în apropierea orașului Miercurea Ciuc, într-un aeroport regional internațional. Edilii spun că astfel ar atrage mai mulţi investitori şi turişti în zonă, relatează digi24.ro.Pe aeroportul internaţional de lângă Miercurea Ciuc ar urma să opereze zboruri...

Iohannis nu-l vrea pe Ponta: România are nevoie de un alt Guvern

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat într-un interviu pentru Realitatea TV că își dorește un guvern liberal condus de Cătălin Predoiu.„Acest Guvern a fost aici când am devenit președinte. Nici nu i-am ales, nici nu îi resping instituțional, pentru că nu este treaba președintelui să respingă instituțional...

Traian Băsescu are 8 dosare penale. Cazul „șantajării” Gabrielei Firea, redeschis

Numele fostului președinte Traian Băsescu apare la ora actuală în opt dosare penale. În cele opt dosare penale nu s-a dat o soluţie până la acest moment. Un dosar se află pe rolul Parchetului General, altul la DNA, un altul pe rolul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul...

Rușii ar vrea un președinte ca Iohannis

Rușii ar vrea să aibă un președinte ca cel al României, Klaus Iohannis.  Cel puțin asta reiese dintr-un sondaj online realizat pe site-ul postului de radio rusesc Ecoul Moscovei (эхо москвы).Întrebați “Ați vrea ca Rusia să fie condusă de un om așa cum este Klaus Iohannis, președintele...

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...