Cât de periculoase sunt țigările electronice. Un mare oraș vrea să le interzică în public

FOTO: haiberliu/Pixabay.com
FOTO: haiberliu/Pixabay.com

O echipă de cercetători din Statele Unite ale Americii a vrut să vadă cât de periculoase sunt țigările electronice pentru sănătate. Studiul, publicat în American Journal of Respiratory and Critical Care Medicine, a ajuns la concluzia că țigările electronice ar fi la fel de nocive pentru sănătate precum cele clasice.

Aceste rezultate vin în contextul în care tot mai mulți fumători de țigări clasice se întreabă, în ultimii ani, cât de periculoase sunt țigările electronice pentru sănătate și le iau în calcul ca o modalitate de a renunța la tutun. Însă cercetătorii americani sunt de părere că își fac mai mult rău.

Până la această cercetare, studiile care au vrut să răspundă la întrebarea cât de periculoase sunt țigările electronice pentru sănătate au ajuns la concluzia că sunt mai puțin nocive decât cele clasice.

„Chiar dacă studiile de până acum demonstrează că țigara electronică conține mai puține substanțe nocive și în cantitate mai mică, asta nu înseamnă că încercăm să înlocuim țigara clasică cu cea electronică, ci trebuie să o privim ca pe un sprijin acordat metodelor tradiționale de renunțare la fumat — guma de mestecat cu nicotină, plasturi cu nicotină, psihoterapie etc. Pe de altă parte, putem oare afirma că țigara electronică — produs nou apărut pe piață — este mai sigură în ceea ce privește sănătatea decât țigara clasică?

Neavând încă un studiu pe termen lung, putem doar specula beneficiile sale. Răspunsul la această întrebare probabil că îl vom avea peste zeci de ani. Așadar, în continuare trebuie să ne concentrăm atenția asupra campaniilor anti-fumat, inclusiv a prevenirii fumatului, în special la grupele vulnerabile — adolescenți, tineri adulți”, declara medicul specialist penumolog Elvis Florian Firoiu, la începutul verii, pentru Digi24.

Cât de periculoase sunt țigările electronice. New York le interzice în spații publice

Spre sfârșitul lunii noiembrie, țigările electronice vor fi interzise în locurile publice din New York în care nu sunt permise deja cele clasice.

Potrivit New York Times, un studiu efectuat în 2016 de către Departamentul de Sănătate New York arată că 20% dintre copii au încercat o țigară electronică.

„Țigările electronice sunt prezentate ca fiind o alternativă mai sănătoasă la țigări, însă, în realitate, pe termen lung prezintă și acestea riscuri pentru sănătate atât pentru cei care le folosesc, dar și pentru cei din jurul lor”, a declarat guvernatorul Andrew M. Cuomo, care a propus interzicerea țigărilor electronice în spațiile publice închise.

FOTO: haiberliu/Pixabay.com