Afacere cu ciuperci. Ce profituri se obțin dacă investești 500 de euro

FOTO: monicore/Pixabay.com
FOTO: monicore/Pixabay.com

Sunt mulți cei care s-au gândit la o afacere cu ciuperci. Investiția poate fi una destul de mică la început, potrivit celor care au experiență într-o afacere cu ciuperci.

De exemplu, potrivit agrointel.ro, cu o investiție inițială de 500 de euro, o ciupercărie poate aduce un profit lunar de 1.000 – 1.500 de lei. Marea problemă pe care trebuie să o rezolvi, dacă te gândești la o afacere cu ciuperci, este transportul. De obicei, en-grosiștii care cumpără ciupercile nu vin dacă stai la țară să le ia, ca în cazul altor mărfuri.

O soluție, pentru a crește profiturile, ar fi ca producătorii să facă și procesarea ciupercilor. Pot fi ingrediente principale pentru zacuști, murături sau pot fi uscate la soare.

De asemenea, cei care se gândesc la o afacere cu ciuperci, ar fi bine să se orienteze către alte soiuri decât champignon, pentru că e o concurență foarte mare pe piață. Profituri bune se obțin din soiul pleurotus.

Mai mult, soiul din urmă nu este la fel de pretențios la cultivare. Dacă pentru champignon este nevoie de o temperatură constantă de 17 grade Celsius, la pleurotus poate să varieze între 13 și 14 grade.

O afacere cu ciuperci se începe toamna, cam când începe postul Crăciunului, sau în primăvară. Pe site-urile de anunțuri, un sac de aproximativ 10 kilograme de compost cu miceliu de ciuperci pleurotus pornește de la 15 lei.

Ciupercăriile se înființează în clădiri, beciuri spațioase, în general locuri în care este o temperatură răcoroasă, sub 18 grade, și constantă.

Afacere cu ciuperci prin fonduri europene

O afacere cu ciuperci poate fi realizată și prin fonduri europene. Știriagricole.ro prezintă cazul unui fermier din comuna Vrâncioaia, județul Vrancea. Corina Chiric a reușit să obțină aproape 170.000 de euro prin Măsura 121 – „Modernizarea exploatațiilor agricole”. Banii au fost investiți în două tuneluri de cultură cu o suprafață totală de 521 de metri pătrați.

Structura va avea închideri din materiale termoizolante, sistem de control și comandă a parametrilor din camera de cultură, instalație de tratare a aerului, panou filtru de evaporare, sistem de răcire a apei, instalații termice de răcire, instalații necesare asigurării utilităților.

De asemenea, cu aceeași bani s-au mai construit o anexă administrativă, alei, trotuare, precum și o centrală termică pentru fluxul de producție.

În proiect s-a estimat că se vor obține aproximativ 54.000 de kilograme anual în șase cicluri de producție.

FOTO: monicore/Pixabay.com