Mai mulți turiști români de pe muntele Athos au ajuns la spital cu toxiinfecție

FOTO: alexchiko/Pixabay.com
FOTO: alexchiko/Pixabay.com

11 pelerini români, care vizitau comunitatea monahală ortodoxă de bărbați de la Muntele Athos din Grecia, au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară.

Potrivit Associated Press, autoritățile din nordul Greciei au declarat că „viața niciunuia dintre bărbați nu a fost pusă în pericol”. Aceștia sunt tratați în spitale din Halkidiki, în apropiere de Muntele Athos, și Salonic.

Poliția a declarat că grupul fusese cazat la o mănăstire din zonă. Ei au plecat într-o excursie de o noapte pe munte, unde au cules și au mâncat ciuperci sălbatice. Ulterior, li s-a făcut rău și au fost duși la spital.

Muntele Sfânt este situat pe unul dintre cele trei braţe ale peninsulei Halkidiki, din nordul Greciei (provincia Macedonia). Are o lungime de 60 km şi o lăţime ce variază între 8 şi 12 km, aria totală fiind de 360 km pătraţi.

Aici s-au ridicat 20 de mânăstiri ortodoxe, 12 schituri şi alte forme de convieţuire monastică în care trăiesc mai mult de 1.500 de monahi ortodocşi.

Muntele Athos și mănăstirile sale medievale târzii sunt o destinație populară pentru pelerinii din întreaga lume ortodoxă.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.