Vremea se încălzește în următoarele 3-4 zile, astfel încât temperaturile maxime vor ajunge la 23 de grade, transmite Administrația Națională de Meteorologie.
Astfel, în intervalul 22 octombrie, ora 9:00 – 23 octombrie, ora 9:00, vremea din țară va fi frumoasă, iar valorile termice, în special cele diurne, vor continua să crească, astfel încât se vor situa ușor peste normele perioadei. Cerul va fi mai mult senin, doar noaptea va fi probabilitate de nebulozitate joasă în nord-vestul teritoriului. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 și 22 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 și 10 grade, mai coborâte în depresiuni până la -6 grade, dar și mai ridicate în Dealurile de Vest, spre 12 grade. Pe arii restrânse, în special în sud, centru și est, se va forma ceață.
În București, în intervalul menționat, vremea va fi frumoasă în continuare, iar valorile termice, îndeosebi cele diurne, vor fi în creștere ușoară și se vor situa peste cele specifice perioadei. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 18…20 de grade, iar cea minimă de 2…5 grade.
În intervalul 23 octombrie, 9:00 – 24 octombrie, ora 9:00, vremea din țară va fi în general frumoasă, iar valorile termice se vor situa peste cele specifice datei. Cerul va fi variabil, iar pe arii restrânse, dimineața, dar mai ales noaptea, va fi nebulozitate joasă sau ceață, posibil asociată cu burniță sau ploaie slabă, cu o probabilitate mai mare în nord-est și est. Vântul va sufla slab până la moderat, cu ușoare intensificări în a doua parte a intervalului în estul și sud-estul țării. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 16 și 23 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 și 11 grade.
În București, în intervalul 23 octombrie, ora 9:00 – 24 octombrie, ora 9:00, vremea se va menține frumoasă, cu valori termice peste cele specifice datei. Cerul va fi mai mult senin, dar vor fi condiții de ceață sau nebulozitate joasă, cu precădere noaptea. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 20…22 de grade, iar cea minimă de 3…6 grade.
În intervalul 24 octombrie, ora 9:00 – 25 octombrie, ora 9:00, valorile termice diurne din țară vor fi mai scăzute față de ziua precedentă în majoritatea zonelor, dar mai ales în est și în sud-est, și vor deveni în general apropiate de normalul climatologic al perioadei. La începutul zilei și noaptea, cu precădere în zonele joase de relief, va fi nebulozitate stratiformă, pe alocuri ceață și izolat burniță, iar în restul timpului cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare. Vântul va sufla moderat în regiunile sud-estice și în extremitatea de sud-vest și în general slab în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 și 19 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 10 grade în Dealurile de Vest.
În acest interval, și în București valorile termice vor fi mai scăzute față de ziua precedentă și se vor situa în jurul normelor perioadei. La începutul zilei și noaptea vor fi nori joși și condiții de ceață, iar în restul timpului cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 16…18 grade, iar cea minimă de 4…6 grade.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: