Promisiunea ministrului Sănătății: Vom avea cele mai ieftine medicamente din UE

Medicamente mai ieftine, de la 1 iulie sursa foto: sensiblu.com

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat că România va trece de la 1 iulie la cel mai mic preţ european al medicamentelor, noile preţuri fiind deja cunoscute în domeniul sanitar.

Și asta pentru că, de la 1 iulie va intra în vigoare scăderea prețurilor la medicamente, cu 20%.

“De la 1 iulie, România trece practic la cel mai mic preţ european, aşa cum este normal, ţinând cont şi de prevederile şi reglementările ordinelor de ministru, aşa cum confirmă şi contextul socio-economic pe care România îl traversează. Preţurile aici nu pot fi similare preţurilor din ţările cu alte PIB-uri mult mai puternice decât ţara noastră. Au fost purtate discuţii şi cu Comisia Europeană, cu partenerii internaţionali în totalitate – FMI, CE -, cu asociaţiile de producători, asociaţiile de distribuitori, cu lanţurile de farmacii, ca să asigurăm distribuţia şi să nu avem deficienţe în aprovizionare şi în accesul pacienţilor către medicamente”, a declarat Bănicioiu, citat de economica.net.

Ministrul a explicat că în prezent toate preţurile sunt afişate pe site-ul Ministerului Sănătăţii, că spitalele şi Casa de Asigurări sunt înştiinţate asupra schimbărilor iar toată economia care se va face va rămâne tot în bugetul ministerului.

“Tot ceea ce estimăm ca şi economii, după discuţia cu prim-ministrul şi discuţiile purtate cu Ministerul de Finanţe, vor rămâne la Ministerul Sănătăţii şi vor fi parte a programului de a înnoi permanent lista de medicamente compensate. Toate economiile, surplusurile economisite din acest proiect vor ajunge tot la pacienţi”, a adăugat Bănicioiu.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews: