Asociația EcoAssist din București și alte ONG-uri din țară vor să pună în aplicare un plan impresionant de împădurire.
Potrivit jurnaliștilor de la Adevărul, mai mulți voluntari, printr-un parteneriat cu Ministerul Mediului, vor să coordoneze o campanie prin care, în luna noiembrie, timp de 24 de ore, să se planteze un milion de copaci pe terenurile cu probleme din țară.
„În acest moment căutăm oameni care să se implice în organizarea acţiunii. Plantarea propriu-zisă va avea loc pe 14 noiembrie. Trebuia ca plantarea să aibă loc în octombrie, însă data a fost modificată din cauza avertizării de secetă. (…)
Ne-am gândit să facem nişte standuri şi să-i încurajăm pe oameni să vină şi să ia gratuit un copac pe care ulterior să-l planteze. Practic, pomişorii pe care îi plantăm nu sunt plătiţi de nimeni, pentru că fac parte din surplusul de puieţi al Romsilva”, a precizat Liana Buzea, coordonatorul proiectului „Plantăm fapte bune în România!”
Voluntarii vor ca prin acest proiect să atraga atenția românilor și să-i facă să înțeleagă că defrișările ilegale dăunează grav societății.
„O să fie o campanie de conştientizare, o să fie despre ce înseamnă pădurea, copacul, care sunt beneficiile aduse. Trebuie ca oamenii să ştie că pădurea îmbunătăţeşte calitatea aerului, filtrarea apei, fixarea solului”, a mai spus Liana Buzea, potrivit adevarul.ro.
Dacă v-au plăcut fotografiile, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Recomandările editorilor GreatNews:
- Povestea eroului Max, câinele care a intrat în istoria Armatei Române
- Gura Portiței, micul paradis unde leneveala merge mână-n mână cu spiritul de explorator
- Locuri de muncă în Marea Britanie cu salarii de peste 3.000 de euro
- De ce acceptă Germania sute de mii de refugiați?
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: