Viața de pe Pământ va dispărea cu siguranță. Dar când anume?

explozie de raze gamma
O explozie de radiație gamma care ar ajunge pe Pământ ar putea distruge stratul de ozon care ne protejează. Ilustrație: NASA/Swift/Mary Pat Hrybyk-Keith și John Jones

Fosilele ne spun că pe Pământ există viață de cel puțin 3,5 miliarde de ani. În tot acest timp viața a supraviețuit înghețului, impactului cu roci din spațiu și chiar radiației. Însă la un moment dat, viața de pe Pământ va dispărea cu siguranță. Într-un amplu material care analizează cât timp ar mai putea exista viață pe planeta noastră, BBC a trecut în revistă mai multe posibile scenarii apocaliptice care ar putea lovi Pământul.

1. „Apocalipsa” vulcanilor

Când s-ar putea produce: peste o perioadă de timp curpinsă între 0 și 100 de milioane de ani

Probabil, viața de pe Pământ a ajuns cel mai aproape de distrugerea totală în urmă cu 250 de milioane de ani, în timpul extincției în masă de la sfârșitul Permianului, o eră geologică la finalul căreia au murit aproximativ 85% din toate speciile terestre și 95% din toate speciile de animale care trăiau în oceane.

Nu se știe cu certitudine ce anume s-a întâmplat, însă faptul că extincția s-a petrecut în același timp cu o activitate vulcanică extraordinară nu pare să fie o simplă coincidență. În urmă cu 250 de milioane de ani, Siberia de astăzi a trecut printr-o perioadă de activitate vulcanică atât de intensă încât lava a acoperit o arie de 8 ori mai mare decât suprafața Marii Britanii. O activitate vulcanică la o asemenea scară este rară, însă nu imposibilă.

Nimeni nu știe când va avea loc viitorul episod de o asemenea amploare, a explicat Henrik Svensen de la Universitatea din Oslo, Norvegia. Erupții similare au avut loc în urmă cu 200, cu 180 și cu 65 de milioane de ani. Însă la un moment dat va avea loc o nouă astfel de erupție, iar întrebarea-cheie este unde se va produce, notează BBC.

Potrivit cercetărilor lui Svensen, capacitatea unei mega-erupții de a nimici o bună parte din speciile existente depinde de locul în care aceasta se va produce. Este posibil ca, în urmă cu 250 de milioane de ani, nu erupția vulcanică în sine să fi fost direct responsabilă de extincția masivă. Ingredientul ucigaș ar fi putut fi sarea, crede cercetătorul. Deoarece Siberia este bogată în depozite de sare, când acestea au fost încălzite de activitatea vulcanică, ele ar fi putut elibera în atmosferă substanțe chimice care au distrus stratul de ozon. Prin urmare, specii din toată lumea au fost expuse unei cantități periculoase de radiație venită din spațiu, pe care în mod normal ar fi oprit-o ozonul din atmosferă.

În prezent, pe Pământ există numeroase depozite masive de sare, explică Svensen: „Estul Siberiei încă se numără printre cele mai mari bazine. Cele din largul Braziliei sunt de asemenea mari”.

Dacă o mega-erupție s-ar produce în una dintre aceste zone, multe specii ar muri, însă este puțin probabil să dispară viața însăși. În timpul extincției din Permian, organismele unicelulare precum bacteriile nu au fost afectate.

vulcan
Erupția unui vulcan din Alaska, în 1990. Foto: Janke via Wikimedia Commons

2. Un asteroid

Interval de timp: posibil în următorii 450 de milioane de ani

În urmă cu 66 de milioane de ani, asteroidul care a căzut în Mexic, în Peninsula Yucatan de astăzi, a declanșat o „iarnă” globală care a dus la dispariția dinozaurilor. Repetarea istoriei depinde foarte mult de locul în care s-ar prăbuși un astfel de asteroid.

Potrivit BBC, Pământul a fost lovit de-a lungul timpului de asteroizi foarte mari care nu au nimicit viața.

asteroid
Dinozaurii au murit după ce Pământul a fost lovit de un asteroid. Foto: Fredrik via Wikimedia Commons

Craterul Manicouagan din Canada, unul dintre cele mai mari cratere de impact de pe planetă, s-a format în urma unei ciocniri cu un asteroid în urmă cu 215 milioane de ani. Dar fosilele descoperite nu au sugerat că ciocnirea ar fi declanșat o extincție de aceeași amploare precum cea a dinozaurilor. O posibilă explicație este că, în Canada, craterul s-a format într-un tip de rocă cristalină relativ inertă. În schimb, craterele care se formează în rocile sedimentare pot lansa nori de gaze în atmosferă, care pot schimba clima, ducând la extincții în masă (metanul din pământ ajunge în aer, contribuind la încălzirea climei).

Un impact la scara celui care a ucis dinozaurii este rar. Asteroizi atât de mari lovesc Pământul o dată la 500 de milioane de ani. Dar chiar și dacă unul lovește Pământul, este puțin probabil ca impactul să fie urmat de o extincție totală. Acest scenariu apocaliptic ar fi posibil numai dacă Pământul ar fi lovit de un corp mai mare decât un asteroid, ca de exemplu o planetă vagaboandă.

Pare puțin probabil, dar ar putea exista un precedent: la ora actuală, ipoteza cea mai acceptată în lumea științifică este că Luna, satelitul natural al Terrei, s-a format din resturile rezultate după ce Pământul a fost lovit de un corp ceresc de dimensiunile planetei Marte, în urmă cu 4,5 miliarde de ani, deci la scurt timp după ce Pământul s-a format. „O putem numi ipoteza Melancholia, după filmul lui Lars Von Trier”, a explicat Svensen.

3. Solidificarea nucleului Pământului

Interval de timp: peste 3 – 4 miliarde de ani

Potrivit unor cercetători, câmpul magnetic al Pământului deviază particulele ionizate de la Soare care altfel ar distruge atmosfera planetei. Dacă au dreptate, fără un câmp magnetic planeta noastră și-ar pierde atmosfera, iar toată viața ar muri.

Unii oameni de știință cred că acest lucru s-ar fi putut întâmpla pe Marte, planetă care ar fi fost mai primitoare decât în prezent. În 1997, Joseph Kirschvink de la Institutul de Tehnologie din California, Pasadena, și colegii săi au descoperit indicii că Marte a avut și a pierdut un câmp magnetic.

În cazul Pământului, conform lui Richard Harrison de la Universitatea Cambridge din Marea Britanie, câmpul magnetic nu va dispărea prea curând. Pentru ca acest lucru să se întâmple ar trebui ca nucleul planetei să se solidifice total. În prezent, doar nucleul interior este solid, în vreme ce nucleul exterior este lichid.

„Nucleul interior crește cu aproximativ un milimetru pe an”, a arătat Harrison, dar nucleul extern lichid este gros de 2.300 de kilometri.

pamantul
Structura Pământului. Ilustrație: Kelvinsong via Wikimedia Commons

4. Explozii de raze (radiație) gamma

Interval de timp: În apropiere de Pământ (la 8.000 de ani lumină distanță) se află un sistem binar (două stele care se învârt una în jurul celeilalte) numit WR 104 care ar putea produce o explozie în următorii 500.000 de ani, însă este foarte posibil ca explozia să nu ne nimerească.

Radiația gamma este produsă de explozii puternice din spațiu, ca de exemplu atunci când o stea uriașă explodează sau când două stele se ciocnesc.

Astfel de explozii pot dura o fracțiune de secundă sau câteva minute. Teoretic, o explozie mai lungă ar putea distruge stratul de ozon al Pământului, lăsând viața expusă radiației ultraviolete a Soarelui.

Potrivit unui studiu publicat în 2014 de Raul Jimenez de la Universitatea din Barcelona din Spania și de Tsvi Piran de la Universitatea Ebraică din Ierusalim, Israel, e posibil ca multe regiuni din spațiu să fi devenit potrivnice vieții tocmai din cauza exploziilor prea frecvente de raze gamma. Aparent, „cartierul” în care ne aflăm noi este OK. Exploziile de raze gamma se petrec mai frecvent în apropiere de centrul galaxiei și în regiunile unde stelele sunt mai dese, iar Pământul este departe de astfel de regiuni.

„Viața este prezentă datorită faptului că Pământul se află relativ în siguranță față de o explozie de raze gamma cu adevărat distrugătoare, care ar cauza o extincție totală”, a spus Jimenez. El a arătat că dacă Pământul ar fi fost mai aproape de centrul galaxiei viața ar fi fost în pericol.

Este posibil ca Pământul să fi fost supus unor explozii ocazionale de radiație gamma. Urmele acestora ar putea fi vizibile în fosile. În urmă cu 440 de milioane de ani, multe specii au dispărut în timpul extincției din Ordovician-Silurian, despre care unii oameni de știință au sugerat că a fost declanșată de o explozie de raze gamma. Însă aceasta nu a distrus întreaga viață de pe planetă.

În plus, frecvența cu care se produc aceste explozii e destul de scăzută. James Annis de la Fermilab din Batavia, Illinois, SUA, estimează că o galaxie obișnuită are doar 5 – 50 de explozii la fiecare miliard de ani. Din moment ce Calea Lactee este foarte mare, șansele ca o astfel de explozie să se producă lângă Pământ sunt foarte mici.

Chiar dacă o astfel de explozie ar lovi Pământul, Annis crede că este puțin probabil ca ea să distrugă toată viața deoarece apa de mare este un scut foarte bun în fața radiației.

supernova
Supernovele (exploziile stelare) sunt surse de radiație gamma. Foto: NASA, ESA, J. Hester și A. Loll

5. Stele vagaboande

Interval de timp: posibil în următorul milion de ani

Ideea că o altă stea ar putea să ajungă în sistemul nostru solar pare foarte puțin probabilă, dar în februarie 2015 cercetătorii conduși de Eric Mamajek de la Universitatea din Rochester din New York au anunțat că acest lucru s-a întâmplat, și chiar surprinzător de recent. În urmă cu doar 70.000 de ani, o pitică roșie numită Steaua lui Scholz a traversat sistemul nostru solar pe la marginea acestuia. A trecut printr-o regiune numită Norul lui Oort, un nor sferic plin de corpuri cerești de gheață, aflat la marginea sistemului solar.

Steaua lui Scholz nu a fost prima stea vagaboandă care a trecut prin sistemul solar și nu va fi nici ultima, mai notează BBC. Astronomii au identificat și alte stele aflate pe o traiectorie de coliziune cu sistemul solar în următoarele milioane de ani.

Însă chiar dacă o stea ar perturba Norul lui Oort, acest fapt nu ar însemna că ar dispărea toată viața de pe planeta noastră, a explicat Coryn Bailer-Jones, de la Institutul de Astronomie Max Planck din Heidelberg, Germania. O stea ar putea împinge unele dintre corpurile mici din Norul lui Oort pe o traiectorie care se intersectează cu Pământul. Însă o coliziune nu ar însemna dispariția vieții.

În teorie, ar fi mai grav dacă o stea vagaboandă ar exploda ca supernovă când ar trece prin Norul lui Oort, lansând raze gamma în interiorul sistemului solar.

O stea vagaboandă ar fi mai periculoasă dacă ar trece prin interiorul sistemului solar, unde se află planetele. Dar acest scenariu este extrem de puțin probabil. Interiorul sistemului solar este o țintă mult prea mică: distanța de la Pământ la Soare e de aproximativ 50.000 de ori mai mică decât distanța până la marginea Norului lui Oort.

stele vagabonde
Coliziunea a două galaxii este o sursă de stele vagaboande. Foto: NASA, H. Ford (JHU), G. Illingworth (UCSC/LO), M.Clampin (STScI), G. Hartig (STScI), ACS Science Team și ESA

6. Viața

Interval de timp: 500 de milioane de ani

Cea mai mare amenințare ar putea veni chiar din partea vieții înseși, potrivit lui Peter Ward de la Universitatea Washington, Seattle. Spre exemplu, în urmă cu 2,3 miliarde de ani, cantități enorme de oxigen au început să fie eliberate în atmosferă de noile forme de viață care funcționau pe bază de fotosinteză. Anterior nu mai existase oxigen liber, așa că microbii care trăiau pe Pământ nu au putut face față, ceea ce a dus la o extincție majoră.

Apoi au apărut primele plante terestre, în urmă cu aproximativ 450 de milioane de ani. Rădăcinile plantelor au spart rocile de la suprafață, formând solul, ceea ce a grăbit reacțiile chimice dintre mineralele din sol și dioxidul de carbon din atmosferă. Acest fapt a consumat dioxidul de carbon din atmosferă și slăbit efectul de seră, ducând la o epocă glaciară.

În viitor, astfel de fenomene ar putea duce la dispariția vieții. Soarele devine tot mai fierbinte pe măsură ce îmbătrânește, iar în consecință planeta se încălzește și ea. Prin urmare, reacțiile chimice dintre roci și dioxidul de carbon se vor accelera. În ultimă instanță va fi consumat suficient de mult dioxid de carbon din atmosferă încât plantele nu vor mai putea face fotosinteza. Toate plantele vor muri, iar animalele le vor urma. Acest scenariu ar putea avea loc în următorii 500 de milioane de ani.

planta
Viața ar putea să își vină singură de hac. Foto: NoahElhardt via Wikimedia Commons

7. Expansiunea Soarelui

Interval: între 1 și 7,5 miliarde de ani

Chiar dacă viața pe Pământ va supraviețui, sub diferite forme, celorlalte scenarii apocaliptice, Soarele va fi cel care îi va pune capăt. Steaua noastră devine tot mai caldă, iar într-un final va fi suficient de fierbinte

soare
Soarele se va mări și va înghiți Pământul. Foto: Tablizer via Wikimedia Commons

pentru a evapora toate oceanele de pe Pământ, cauzând un efect de seră care va crește foarte mult temperaturile. Acest proces ar putea începe peste un miliard de ani și ar distruge toate formele de viață cu excepția celor mai rezistente microorganisme.

Apoi, peste vreo 5 miliarde de ani, Soarele va începe să se extindă și va deveni o stea mare numită o gigantă roșie. Peste 7,5 miliarde de ani, suprafața sa se va întinde dincolo de orbita Pământului. Soarele va înghiți și va distruge planeta pe care trăim în prezent. Dacă oamenii vor mai exista atunci, poate vor avea tehnologia necesară pentru a se salva, conchide analiza BBC. Altfel, speranța maximă de viață a Pământului este de 7,5 miliarde de ani.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Cel mai frumos vis pentru doi copii români care trăiesc într-un beci: „O casă mică“
Spectacolul naturii. Câmpuri din România, invadate de cerbi lopătari
Strigătul unui doctor, despre neajunsurile medicinei românești

Andreea Dogar
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.