Val de caniculă în România. Se anunță temperaturi de 37 de grade la umbră

Căldura va fi greu de suportat în aproape toată țara. Foto: Pixabay

Urmează un nou val de caniculă, potrivit meteorologilor. La mijlocul săptămânii sunt anunțate temperaturi de 37 de grade Celsius la umbră. De asemenea, disconfortul termic va fi ridicat.

Potrivit meteorologilor, astăzi instabilitatea atmosferică se va diminua, iar ploile se restrâng. În schimb, în est, centru, sud-est ar putea să mai apară averse și descărcări electrice, mai ales în a doua parte a zilei.

Cantități mai însemnate de precipitații vor mai fi în Dobrogea, partea subcarpatică și la munte.

Azi, vor fi până la 33 grade celsius la câmpie, în sud, iar disconfortul termic se instalează începând de după-amiază, a spus meteorologul.

Marți, vremea va fi izolat caniculară în Lunca Dunării și Bărăgan, iar maximele termice vor ajunge la 35 grade Celsius.

Miercuri și joi vremea va fi caniculară în Muntenia, jumătatea de sud a Moldovei și Dobrogea, unde disconfortul termic va fi ridicat, iar temperaturile vor ajunge la 36 – 37 de grade la umbră.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.