Un turist a comparat Mamaia cu Tenerife: „Nu mi-a venit să cred”

FOTO: Pixabay.com
FOTO: Pixabay.com

Daniel, care are cetățenie română și americană, stabilit în Washington, și-a petrecut concediul atât în Spania, cât și în România. A mers în Tenerife și în Mamaia. Pe litoralul spaniol spune că a fost dezamăgit de hotelul în care a fost cazat.

Mai exact, pereții din baie erau plini de mucegai, iar peste tot erau un miros înțepător. Atunci când a mers la reprezentanții să-i schimbe camera, i-au spus că trebuie să aștepte până săptămână următoare, atunci când el pleca sau să meargă într-un alt hotel, dar mult mai departe de plajă.

Apoi, spre sfârșitul lunii august a fost în Mamaia.

„Mamaia nu e Tenerife, dar să știți că are frumusețile ei. Unii o compară cu Ibiza. Și nu e că sunt și român, dar e frumoasă. Aș spune că sunt multe cluburi cochete și fete frumoase din toată lumea. Pentru americani e un pic mai greu de ajuns, pentru că nu există zboruri directe spre România.

Se poate ajunge însă din Londra, Paris sau Frankfurt oricând într-un mare oraș românesc cum e capitala București, Cluj sau Iași.

Apoi, dacă se vrea să se ajungă pe litoralul românesc, e de preferat să se zboare la București, iar de acolo se ajunge relativ ușor cu trenul, cu autocarul sau cu o mașină închiriată”, a spus turistul, potrivit adevarul.ro.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.