Un tânăr român, răsplătit cu titlul de „Profesorul anului” în Londra

Gabriel Chelaru Facebook

De patru ani, un tânăr român face performanță în Marea Britanie. Rezultatele nu au întârziat să apară, iar acum el a primit un premiu prin care eforturile sale au fost răsplătite.

Gabriel Chelaru predă limba franceză la trei școli primare din Londra. Anterior, Gabriel Chelaru a fost profesor la Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” din Focşani, iar din 2011 s-a adaptat perfect sistemului britanic de educație.

La sfârşitul săptămânii trecute, acesta a fost răsplătit cu titlul de „Profesorul anului” la Londra, de către J&C Academy, o agenţie britanică care livrează unităţilor de învăţământ profesori de limbi moderne, sport şi muzică.

„Noi lucrăm ca profesori de MFL (Modern Foreign Languages) prin intermediul unei agenţii de profesori, dat fiind că nu există suficiente ore într-o singură şcoală pentru a face o catedră de MFL. Şi aşa reuşim să acoperim mai multe şcoli în timpul unei săptămâni, aceleaşi pe parcursul întregului an şcolar. Agenţia cu care lucrez eu, unde suntem cam 100 de profesori acum, a decis să facă evenimentul acesta, cu The Best Teacher, singura din Londra care organizează aşa ceva.

Au fost trei nominalizări şi am câştigat eu. A fost o surpriză imensă, nici nu mă aşteptam, abia am ştiut ce să zic atunci când m-am dus să ridic premiul, dar mă simt împlinit, profesional, mai ales aducându-mi aminte ce greu mi-a fost în primul an”, a declarat Gabriel Chelaru pentru Adevărul de Focșani.

„Este ceva foarte serios şi asta îmi place cel mai mult. Dacă munceşti şi eşti serios, mergi înainte. Şi fără proptele, doar pe puterile tale”, a mai spus profesorul.

Profesorul anului/ Facebook
Profesorul anului/ Facebook

Gabriel Chelaru a explicat și care este diferența dintre sistemul de educație britanic și cel românesc și de ce este atât de eficient.

„Predau câte două zile la primele două şcoli şi o zi la ultima şi acopăr toate clasele. Ca să fiu înţeles cum funcţionează sistemul, există două feluri de profesori, respectiv cei angajaţi direct de şcoală, un fel de învăţători, care stau toată săptămâna cu copiii şi noi, cei care avem obiectele de specialitate, limbi străine, muzică, sport. Şi noi suntem tot profesorii şcolii, dar aduşi prin agenţie. Cerinţele sunt aceleaşi ca pentru oricare profesor, mai puţin interacţiunea cu părinţii, de care se ocupă profesorul clasei, dar în momentul în care îi prezintă părintelui activitatea copilului, o face şi pentru disciplina mea, pe baza evaluărilor făcute de mine şi a rapoartelor pentru fiecare elev în parte”, a conchis profesorul.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:
Ce înseamnă Diaspora pentru o adolescentă. O valiză-miracol i-a salvat viața

Memorie și concentrare la examene, fără pastile. Un produs natural face minuni!

Se angajează șoferi în cele mai bogate țări din Europa. Oferte de muncă din Norvegia, Danemarca și Suedia

Scrisoarea unui specialist român către parlamentari: ”Ai dreptate, nesimțitule, nu se poate pune semnul egal între noi