Un român anonim lasă plicuri cu bani prin oraș

bani_cu_suflet
Unul dintre cei care au primit banii lăsați în plicurile anonime. Foto: Pagina de Facebook „Bani cu suflet”

Un binefăcător anonim din Cluj lasă, de câteva zile, plicuri cu bani în diferite locuri din oraș. Plicul conține bancnote de 50 sau 100 de lei, iar clujeanul lasă înăuntru și o foaie cu instrucțiuni.

Cel care găsește banii trebuie să îi dea unui nevoiaș cel puțin jumătate din sumă, relatează Yahoo News România.

“Ce încerc eu să fac este în primul rând să aduc un zâmbet pe faţa oamenilor, printr-o metodă atât de simplă şi cu sume mici. Eu am zis ca cel puţin jumătate din sumă să fie donată altcuiva aflat în nevoie”, a spus clujeanul anonim pentru stiri.tvr.ro.

În prima zi, cel care a găsit plicul a oferit jumătate din sumă unei fetiţe care vindea iconiţe ca să îşi poată cumpăra mâncare. A doua zi, tânăra care a găsit banii i-a dărut pe toți unei bătrâne.

Ca să promoveze demersul și să-i încurajeze și pe alții să facă astfel de fapte, clujeanul lasă indicii despre plicurile ascunse pe pagina sa de Facebook, numită „Bani cu Suflet”.  Tot acolo sunt postate fotografiile celor care au fost ajutaţi cu banii dăruiţi de el.

“Sunt banii mei personali, da, dar deja foarte mulţi oameni mi-au scris că vor să se implice şi vor să fie „anonimi pentru o zi””, a mai spus clujeanul.

El a precizat că a preluat ideea din Statele Unite, unde un milionar din San Francisco a decis să ofere comunităţii o parte din banii strânși. Ulterior, exemplul său a fost urmat de filantropi din zeci de oraşe americane.

Dacă v-a plăcut acest articol și doriți să fiți la curent cu lucrurile bune care se întâmplă în România, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de știri pozitive de pe pagina noastră de Facebook.