Un oraș din România a rămas fără agenți rutieri. Au fost arestați cu toții pentru luare de mită

poliția polițist rutieră amendă mită refuzată amenzi
Poliția. Foto: Captură YouTube

Toţi cei șapte agenţi de la Poliţia Rutieră Reghin au fost arestați pentru 30 de zile pentru luare de mită.

Tribunalul Mureș a dispus ieri arestarea preventivă a celor 7 bărbați. Agenții de poliție sunt cercetați pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată, abuz în serviciu în formă continuată şi fals intelectual în formă continuată.

Agenții de poliție sunt suspectați că primeau bani de la șoferii care voiau să scape de amenzi.

„Aceștia, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au pretins şi primit sume de bani de la participanţii la trafic care au săvârșit fapte de natură contravenţională, iar, în schimb, fie nu au aplicat sancţiuni contravenţionale, fie au aplicat alte sancţiuni decât cele prevăzute pentru faptele comise”, se arată într-un comunicat de presă al Direcției Generale Anticorupție.

Ilegalitățile au fost comise începând din anul 2015 și până în prezent.

Poliția Română angajează 1.900 de agenți. Ce salarii au polițiștii

Potrivit digi24.ro, biroul din oraș al Poliției Rutiere a rămas fără toți agenții.

Săptămâna trecută, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Mureş, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, au efectuat 11 percheziţii domiciliare și la sediul Poliției Municipiului Reghin, într-un dosar penal ce priveşte săvârşirea de infracţiuni de corupţie de către cei 7 agenţi de poliţie.

Municipiul Reghin este a doua localitate ca mărime din județul Mureș, după municipiul Târgu Mureș. Potrivit recensământului din anul 2011, Reghin are o populație de aproximativ 33.000 de locuitori.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Poliția Română angajează 1.900 de agenți. Ce salarii au polițiștii
TEST dat la admiterea la Poliție. 10 întrebări rapide
Student la „Poliție Locală”. Ce universități din România au această facultate
Polițistul Godină și subiectul radarelor ascunse: „Mă lupt cu morile de vânt”