Un copil supranumit „Einstein de Botoșani”, idolul generației sale

Einstein de Botoșani foto:wikipedia.org

La vârsta la care mulți adolescenți preferă să stea pe rețelele de socializare sau în cluburi, un tânăr a câștigat admirația tuturor copiilor de vârsta sa.

La numai 15 ani, Ștefan Bălăucă este un elev excepțional care a reușit să obțină o medalie de argint la Olimpiada Internațională de Științe din Argentina și s-a calificat cu cel mai mare punctaj la Balcaniada de matematică din Serbia, unde va conduce, pentru a doua oară într-un an, echipa României la un concurs internaţional.

Adolescentul este poreclit de către colegi și de către profesori „Einstein de Botoșani” iar în urmă cu câteva zile a reușit o calificare incredibilă la Balcaniada de matematică pentru juniori, din această vară, programată în Serbia, în intervalul 24-28 iunie.

„Au fost două baraje consecutive. În cele din urmă au fost selecţionaţi doar şase copii din ţară la una dintre cele mai puternice competiţii de matematică din Europa, Balcaniada din Serbia. Ştefan a obţinut un punctaj foarte bun. Este vorba de 128 de puncte. Următorul elev a avut 105 puncte”, a spus Cristina Bălăucă, mama lui Ştefan, pentru adevarul.ro.

Alături de Ștefan, s-au mai calificat elevi din Bistriţa, Bucureşti şi Constanţa. În total, este vorba de şase elevi care vor pleca în Serbia să aducă medalia de aur.

La Balcaniada de matematică pentru juniori, elevul de clasa a IX-a de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Botoșani este participantul cu media cea mai mare din echipă, iar profesorii și părinții se așteaptă de la el să vină cu o nouă medalie.

„Şansele de a obţine un rezultat foarte bun, sunt mari. Aş putea spune că sperăm ca Ştefan în special să aducă o medalie României”, a mai spus Cristina Bălăucă.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

În comuna cu cel mai mare venit pe cap de locuitor din țară copiii au primit de 1 iunie câte o tabletă
Locuri de muncă în străinătate. Se caută bucătari, ospătari, măcelari, îngrijitori

Locuri de muncă în străinătate pentru șoferii de TIR. Ce salarii se oferă
Se deschide în România cel mai mare parc cu dinozauri din sud-estul Europei