Compania Uber, care a provocat proteste ale taximetriștilor în mai multe țări, vrea să lanseze UberBOAT, un serviciu de taximetrie pe apă. Noul serviciu este destinat în special celor care vor să traverseze strâmtoarea Bosfor.
Aplicația va folosi ambarcațiuni Beneteau, care sunt deținute de o companie locală. Astfel, marile companii de transport de agrement urmează să aibă o concurență serioasă. O călătorie cu barca ar putea ajunge la aproximativ 2 euro dacă mergeți cu alte 7 – 10 persoane. Dacă sunteți singur plătiți 17 euro.
Joia aceasta, taximetriştii francezi au protestat în stradă, au incendiat maşini şi au blocat aeroporturi şi gări în cadrul unei greve la nivel naţional prin care, spun ei, denunţă concurenţa neloială din partea companie americane Uber.
Serviciile de taximetrie Uber au fost scoase în afara legii în România la începutul lunii mai. De altfel, aplicația nici nu a apucat să devină populară întrucât a apărut în țara noastră pe 25 februarie. Prețul a fost de 1,39 de lei pe kilometru. Cei care doreau să circule cu Uber trebuiau să-și instaleze aplicația pe smartphone sau tabletă și să dea datele unui cont bancar.
Mașinile Uber, conduse de persoane particulare care se înscriau în program, luau clientul, îl duceau la destinație, iar banii erau luați direct din cont și transferați către șofer. Din acești bani, un comsion se ducea către compania Uber.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Recomandările editorilor GreatNews:
- „Delta” ascunsă a României. Locul unde afacerile nu au gonit păsările și turiștii
- Joburi în Palm Beach, America. Peste 1.500 de euro salariul pentru a lucra într-un loc de vis
- Revoluția prețurilor la eMAG. Mari reduceri la televizoare
- Locuri de muncă part-time. Program scurt, salariu atractiv
- Revoluția prețurilor la eMAG. Cele mai mari reduceri ale verii
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: