Teodosie, arhiepiscopul Tomisului: E „mare păcat” să mergi într-o biserică catolică

teodosie tomis
Teodosie, arhiepiscopul Tomisului. Foto: arhiepiscopiatomisului.ro

Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a declarat într-o emisiune radio că este „mare păcat” pentru un creștin-ortodox să meargă într-o biserică catolică.

Aflat într-o emisiune la postul de radio al Arhiepiscopiei Tomisului, Teodosie a fost întrebat de un ascultător – un român plecat în Anglia – dacă este păcat să meargă într-o biserică catolică, deoarece în zona în care locuiește nu există niciuna ortodoxă.

„Locuiesc din mulți ani în Anglia și în zona în care sunt eu nu este biserică ortodoxă. Am mers la catolici și merg de mulți ani. E păcat?”, a fost întrebarea ascultătorului din Anglia.

„Mare păcat. Duceți-vă la o biserică ortodoxă, greacă sau undeva. În Anglia sunt biserici ortodoxe rusești… Sârbească, depinde”, a răspuns Teodosie.

Aceasta nu este prima declarație controversată a arhiepiscopului de la Constanța.

În aprilie 2020, în contextul în care bisericile erau închise în interior din cauza pandemiei de coronavirus (era perioada stării de urgență), Teodosie a cerut deschiderea lor în noaptea de Înviere: ”Iată, numai bisericile sunt închise. Celelalte instituții primesc câte unul, la distanță, da’ nu resping pe nimeni. Nădăjduim să găsim înțelegere, apropiindu-se cea mai mare sărbătoare, care ne dă tuturor lumină și viață”.

Teodosie a mai spus că preoții au fost ”siliți” să nu îi primească pe credincioși în biserici: ”De aceea, să ne rugăm cu toții, și rugăciunea noastră cu căință, cu dorință, cu dragoste, cu lacrimi, va ajunge la Dumnezeu, și Dumnezeu va îndupleca pe cei care ne-au silit să nu vă primim pe dumneavoastră, credincioșii, în Biserică, să ne dea voie să deschidem bisericile, să păstrăm toate rânduielile medicale ca să nu se îmbolnăvească cineva, sau să aducă cineva din afară, într-un mod mișelesc, vreo boală”.

Ulterior, în luna mai, Teodosie a anunțat că va „repeta” slujba de Înviere în bisericile și mănăstirile care țin de Arhiepiscopia Tomisului pentru a „repara” faptul că, din cauza stării de urgență, credincioșii nu au putut veni să ia lumină de Paști. Această „a doua slujbă de Paști” a avut loc în noaptea de 26 spre 27 mai.

 

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.