Țara europeană în care s-a votat împotriva creșterii pensiilor

Elvețienii au fost chemați la un referendum pentru a decide dacă vor creșterea pensiilor cu 10%. Potrivit estimărilor, 60% dintre participanții la urne au votat împotriva acestei propuneri.

O altă temă s-a referit și la o lege care autorizează serviciile secrete să intercepteze comunicațiile telefonice și pe cele din mediul virtual. Elvețienii au acceptat și această propunere într-un procent de peste 60%.

În luna iunie a acestui an, elvețienii au fost chemați la urne pentru a se pronunța cu privire la o propunere ca venitul minim pe economie să fie de cel puțin 2.500 de franci, echivalentul a 2.300 de euro.

Această măsură urma să înlocuiască alte variante de ajutor social. Parlamentarii care au propus proiectul spun că vor să-i ajute pe cei aflați în pericol de a-și pierde locurile de muncă, mai ales din cauza introducerii roboților în procesul industrial.

Însă statistica arată că peste 90% din elvețieni câștigă deja mai mult decât valoarea venitului minim propus. Referendumul a fost respins.

În urmă cu doi ani, elvețienii au mai fost chemați la referendum pentru a vota dacă vor un salariu minim brut de 4.000 de franci, echivalentul a 3.300 de euro. Însă, doar aproximativ 25% dintre elvețieni s-au pronunțat în favoarea acestui salariu minim.

Locul unde femeile conduc familia. Soții sunt „oaspeți” și nu au niciun cuvânt de spus în casă

Cum pot studia gratuit în Statele Unite, timp de un an, liceeni din România

https://greatnews.ro/locuri-de-munca-5/