Susține China invazia Rusiei în Ucraina? Ce spune Beijingul

china
Foto: Dong Fang / www.voachinese.com / Wikipedia.org

China s-a abținut să condamne Rusia, iar ministrul de externe chinez a refuzat să numească acțiunea militară a Rusiei în Ucraina o „invazie”, relatează BBC.

Într-o conferință de presă susținută vineri la Beijing, purtătorul de cuvânt Wang Wenbin a declarat că, deși China respectă integritatea teritorială a tuturor țărilor, țara înțelege totodată „îngrijorarea legitimă a Rusiei în chestiunile de securitate”.

Wang Wenbin a mai spus că statul chinez continuă să recunoască Ucraina drept un stat legitim și consideră că încă se mai poate ajunge la o soluție diplomatică. Însă el nu a detaliat cum ar putea avea loc un dialog între cele două părți.

Totodată, purtătorul de cuvânt chinez nu a spus dacă Beijingul va recunoaște republicile Donețk și Lugansk din estul Ucrainei care și-au proclamat independența.

Reporterul BBC l-a întrebat pe purtătorul de cuvânt cum comentează ceea ce a spus președintele SUA Joe Biden, și anume că reputația „oricărei națiuni care aprobă agresiunea Rusiei în Ucraina va fi pătată”.

Wang a răspuns că „va fi pătată reputația oricărei țări care va interveni în afacerile interne ale altei națiuni în numele drepturilor omului, iar apoi va purta războaie”.

El a mai amintit că începând cu anul 2011 SUA au impus Rusiei peste 100 de sancțiuni, însă acestea nu au funcționat, iar sancțiunile vor cauza doar suferințe.

Foto: Dong Fang / www.voachinese.com / Wikipedia.org

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.