Surpriză uriașă peste Prut. Maia Sandu a câștigat alegerile prezidențiale în Republica Moldova

Maia Sandu
Maia Sandu

Potrivit Comisiei Electorale Centrale au fost numărate 99, 86% din voturi până la această oră. Astfel Maia Sandu a câștigat detașat cu 57,63% (938,390 de voturi), în timp ce socialistul pro-Moscova Igor Dodon a obținut 42,37 % din voturi (689,980).

De asemenea, un exit-poll realizat la Chișinău de organizația Watch-Dog o dădea câștigătoare pe Maia Sandu, cu 54,7%, față de Igor Dodon care este creditat doar cu 45,3%. Sondajul realizat telefonic se bazează deocamdată doar pe voturile din Moldova, fără să țină cont de voturile din diaspora, care însă au fost masiv în favoarea Maiei Sandu, în primul tur.

Un alt exit-poll, realizat de Intellect Group, o dă câștigătoare tot pe Maia Sandu, cu 54,8%, față de Igor Dodon cu doar 45,2%. Nici acest sondaj nu ține cont de voturile din diaspora.

După închiderea urnelor, Maia Sandu le-a mulțumit alegătorilor pentru „mobilizarea extraordinară a moldovenilor”.

„Astăzi am fost martorii unei mobilizări extraordinare a moldovenilor. În pofida crizei, a neîncrederii față de instituții, a pofida unei campanii murdare, oamenii au ieșit la vot în număr foarte mare. Au ieșit la vot pentru că le pasă. Oamenii vor ca vocea lor să fie auzită, si fie respectați, ca puterea politică să le ofere soluții la problemele lor”, a continuat candidata pro-europeană, înainte de adăuga: „Ne înclinăm în fața dvs”.

De asemenea, Maia Sandu a atras atenția autorităților să „protejeze votul cetățenilor”. „Știu că în următoare orele se vor pune presiuni pentru fraude”, a spus Maia Sandu, care a lansat un apel la polițiști, observatori și toate autoritățile responsabile să „protejeze votul cetățenilor”, a declarat Maia Sandu.

Alegerile de duminică au decis dacă Republica Moldova se apropie mai mult de Moscova sau de Uniunea Europeană.

În primul tur, Maia Sandu a câștigat scrutinul cu 4% și a contrazis sondajele de opinie de dinaintea alegerilor, care îl dădeau pe Igor Dodon cu un avnas de 10%.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.