Super-performanță: Horia Tecău este dublu-semifinalist la Roland Garros

Horia Tecău e aproape de o nouă finală la Londra, după cea câștigată, în vară, la Wimbledon (adevărul.ro)
Horia Tecău e aproape de o nouă finală la Londra, după cea câștigată, în vară, la Wimbledon (adevărul.ro)

Horia Tecău, jucătorul român specializat în jocul de dublu, va disputa două semifinale la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului.

După ce s-a calificat în penultimul act la dublu-mixt, unde face pereche cu slovena Katarina Srebotnik, Horia Tecău (30 de ani) a făcut pasul și către semifinalele de la dublu masculin, unde îl are coleg pe olandezul Jean-Julien Rojer.

Duetul româno-olandez, cap de serie 5 la Paris, s-a impus în fața nord-americanilor Vasek Pospisil (Canada) ș Jack Sock (SUA) cu un dublu 6-3. Adversarii, care erau creditați cu a doua șansă la victoria finală, nu au reușit să le facă față lui Tecău și Rojer, care bifează a doua semifinală de Grand Slam a anului, după cea de la Australian Open, și prima din carieră la Roland Garros.

În meciul decisiv pentru finală, duo-ul Tecău-Rojer va încrucișa rachetele cu perechea Ivan Dodig (Croația) / Marcelo Melo (Brazilia), a treia favorită pe zgura din capitala Franței.

Horia Tecău țintește prima sa finală de Grand Slam după cele trei pierdute la rând la Wimbledon (2010-2012), alături de suedezul Robert Lindstedt.

La dublu mixt, el și partenera sa din Slovenia încă își așteaptă adversarii din semifinale. Dacă va reuși să se impună aici, Horia va bifa al doilea titlu major din carieră.

Primul a fost obținut alături de americanca Bethanie Mattek-Sands, pe cimentul de la Melbourne, în urmă cu trei ani. Tecău a mai pierdut o finală la Australian Open, alături de indianca Sania Mirza, în 2014.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews: