Stareţul care îi îndemna pe oameni să nu se vaccineze pentru că le vor crește solzi pe corp are COVID şi e în spital

zenovie mănăstirea nechit
Starețul Zenovie. Foto: Captură YouTube MănăstireaNechitOficial

Stareţul Zenovie Grigore de la Mănăstirea Nechit din judeţul Neamţ, care anul trecut le spunea enoriașilor că dacă se vor vaccina anti-COVID se vor „umple de solzi” pe piele și „vor fi zombi”, a fost confirmat cu COVID-19 și este internat la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, anunță hotnews.ro.

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Florin Roşu, a declarat pentru News.ro că starețul are insuficiență respiratorie, dar că starea lui este stabilă. Zenovie Grigore nu este internat la ATI.

Anul trecut, în timpul unei slujbe, starețul a încercat să îşi convingă enoriaşii că vaccinarea anti-COVID va duce la „cea mai gravă epidemie care a apărut pe pământ”, că oamenii se vor îmbolnăvi şi că administrarea serului „va favoriza apariţia solzilor pe corpul uman”.

„Este orice, vaccin nu este. Toți cei care și-au făcut vaccinul să se aștepte la următoarele boli: boli teribile de piele, insuficiență renală, accidente vasculare cerebrale, boli cardiace, boli neurologice, paralizie. Oamenii care au fost vaccinați, în combinație cu noua necunoscută – epidemia – nu vor avea putere să meargă, vor fi zombi, exact cum îi vedem pe cei drogați”, declara el la acea dată.

„După vaccinare, după o perioadă mică de timp și în combinație cu noua boală, pielea oamenilor se va umple de solzi, ca la pești. Nu va exista nicio explicație cu privire la originea acestei noi boli, mortale, care va afecta și sistemul imunitar. Nu există un nume pentru această boală. Oamenii se vor umple de solzi și cancere de sânge, care vor fi transmise către întregul corp uman. Se vor umple cu răni, din care va curge lichid, va fi înfricoșătoare această boală”, mai spunea starețul.