Reacția Patriarhiei la gestul de a îngropa porci pe terenul viitoarei moschei

cătălin berenghi
Foto: Pagina de Facebook Cătălin Berenghi

Patriarhia Română susține că gestul celor care au aruncat mai mulți porci vopsiți în culorile tricolorului, pe terenul din București unde urmează să se construiască o moschee a cultului musulman din România, este „regretabil”.

„Patriarhia Română dezaprobă iniţiativa personală a cetăţeanului bucureştean care a încercat să descurajeze comunitatea musulmană din Bucureşti în intenţia ei de a-şi construi un lăcaş de cult, profanând cu carne de porc terenul alocat de Guvernul României pentru o moschee. Gestul regretabil, chiar dacă izolat, denotă lipsă de respect şi toleranţă faţă de credinţa şi tradiţia unei comunităţi religioase”, transmite Patriarhia Română.

De asemenea, capii Bisericii Ortodoxe spun că resping „orice formă de discriminare și îndeamnă la respect, înțelegere și toleranță față de cei de alt neam, cultură și credință, deoarece, potrivit legii, cultele religioase trebuie să fie promotoare ale păcii sociale”.

Cel care a pus porcii pe terenul din lângă Romexpo, locul în care ar urma să se construiască moscheea, se numește Cătălin Berenghi și este patronul unei cafenele.

„Cutumele musulmane spun că dacă pământul pe care se doreşte ridicarea moscheii a fost spurcat cu porci sau cu rămăşiţe de porci nu mai este bun pentru asta. Eu m-am gândit să comand şapte purceluşi de lapte, i-am vopsit şi i-am lăsat să zburde pe acolo. Pe cinci i-am vopsit în roşu, galben şi albastru şi pe doi i-am vopsit în roz. Cei roz sunt consideraţi trădători de ţară. Apoi am cumpărat un porc gata tranşat de la supermarket şi l-am îngropat acolo“, a spus bărbatul pentru adevarul.ro.

De partea cealaltă, muftiul Murat Iusuf, șeful Cultului Musulman din România, a declarat că gestul respectiv „este din punct de vedere ritualic egal cu zero”, iar carnea de porc cumpărată din magazin și îngropată „ar fi fost cu siguranță binevenită pentru cantina unui cămin pentru bătrâni sau de copii”.

Recomandările editorilor GreatNews:

Reduceri eMAG televizoare. Cele mai atractive oferte de zilele acestea
Reduceri eMAG la electrocasnice mari. TOP oferte la frigidere, mașini de spălat, aragaze
Muncește și călătorește. Locuri de muncă pe vase de croazieră
Locuri de muncă pentru șoferi în Germania, Marea Britanie, Olanda. Salarii de peste 3.000 de euro

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.