PSD și ALDE au pierdut majoritatea în Camera Deputaților

FOTO: senat.ro călin popescu tăriceanu
FOTO: senat.ro

După ce patru deputați au plecat, ieri, din PSD, la formațiunea Pro România, a lui Victor Ponta, coaliția de guvernare nu mai are majoritate în Camera Deputaților.

PSD are acum 144 deputați, iar ALDE are 19 deputați. În total sunt 163 de deputați, în timp ce majoritatea de jumătate plus unu din Camera Deputaților, necesară pentru trecerea unor legi organice și pentru cvorum de vot final este de 165 de voturi.

Însă trebuie precizat că de foarte multe ori, alături de PSD și ALDE au votat cei de la UDMR, dar și mulți din deputații minorităților naționale. UDMR a și semnat un acord de colaborare parlamentară cu PSD-ALDE care e valabil până în 2020.

De asemenea, se vehiculează că PSD-ALDE a negociat pentru a obține majoritatea cu parlamentari din PMP. Președintele partidului, Eugen Tomac, spune că este este exclus și că niciun parlamentar dintre colegii săi nu va ajuta coaliția de guvernare.

Cei care au plecat din PSD la Pro România sunt Ion Mocioalcă, Mihai Valentin Popa, Mihai Mohaci, Ion Spânu. Acum, Pro România are în Parlament 16 deputați.

„Echipa Pro România şi din Parlament şi la nivel naţional se măreşte astăzi cu patru colegi – domnul deputat Ion Spânu, domnul deputat Mihai Valentin Popa, domnul deputat Mihai Mohaci şi domnul deputat Ion Mocioalcă.

Sunt patru oameni alături de care am lucrat în ultimii 17 ani ca membru PSD, cred că toţi sunt mai vechi decât mine în PSD, de pe vremea când alţii erau în PD şi în PRM – cei patru au fost în aceeaşi echipă, am făcut toţi alături de domnul Constantin, de Bănicioiu, de Sorin Câmpeanu, în 2016, campanie în ideea ca România să meargă într-o direcţie bună, să aplice un program de guvernare, de dezvoltare, să promoveze oameni de calitate şi oameni care să fie capabili să guverneze cel puţin la fel de bine, dacă nu cumva chiar mai bine decât am făcut-o în 2012 – 2015.

Lucrul ăsta nu s-a întâmplat, cei patru colegi deputaţi pur şi simplu vor să rămânem în direcţia în care credeam că mergem în 2016, să ne ţinem de cuvânt faţă de cei care ne-au votat şi au crezut ca şi noi că vom face acele lucruri promise şi să dezvoltăm Pro România ca un proiect politic de centru-stânga, pro european, pro dezvoltare, cu oameni capabili să guverneze bine România”, a anunţat luni preşedintele Pro România, Victor Ponta, într-o conferinţă de presă.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.