Prietenul din oraș al căprioarei care a văzut pădurea doar pe telefon

Foto: Silvana Armat / turnulsfatului.ro

Un bărbat din Sibiu a ajutat o căprioară să se pună pe picioare și a pregătit-o pentru a trăi din nou în natură. Povestea celor 10 luni petrecute de acest om alături de fragila Capri reprezintă o adevărată lecție de viață.

La nici trei minute de Piață Mică a Sibiului – așadar, chiar în oraș – un italian stabilit de multă vreme în România a crescut o căprioară până când animalul i-a dat semne clare că îi lipsește ceva.

Maurizio Marchesini a găsit-o pe Capri în curtea unei familii de pe Valea Hârtibaciului. Oamenii au găsit puiul de căprioară într-o pădure și, entuziasmați de descoperire, au luat decizia, deloc inspirată, de a fura animalul de lângă familie și a-l lua acasă.

”Oamenii aceia nu știau că dacă găsești un pui de căprioară nu trebuie să-l iei, nici să te apropii de el. Cu siguranță mama lui este prin preajmă, se ascunde. Însă odată ce l-ai atins cu mâna căprioara va simți miros de om și îl va abandona. Când l-am găsit eu pe Capri era foarte slăbit, mânca numai lapte stricat și resturi de prin gospodărie”, povestește Maurizio pentru Turnul Sfatului.

Bărbatul a luat căprioara acasă, i-a cumpărat un biberon și i-a asigurat toată îngrijirea de care animalul avea nevoie. În două zile, căprioara se simțea deja bine.

3 săptămâni i-a căutat o pădure

Maurizio i-a construit căprioarei și un adăpost, pentru a o feri de ger. A fost surprins să vadă că animalul nu prea folosea adăpostul, preferând zăpada chiar și când temperaturile au ajuns la -20 de grade Celsius. A remarcat și atenția căprioarei, care se punea în gardă la orice sunet străin ei.

capri1Când animalul a împlinit aproximativ zece luni, proprietarul de conjunctură al animalului a realizat că micuței sale prietene îi lipsea ceva. ”Până de curând nici nu mă gândisem să o eliberez în natură, dar parcă asta îmi spune că vrea. Văd în comportamentul ei că este momentul să plece, nu mai e locul ei”, povestește Maurizio, emoționat.

Bărbatul a căutat trei săptămâni cel mai bun loc pentru a elibera căprioara. „Este departe de sat, nu există niciun cioban cu câini în zonă, iar pădurea este cât se poate de sălbatică. Am văzut și foarte multe urme de căprioară, cred că va fi bine. Copacii au înmugurit, iese iarba, are și ce mânca. Eu cred că în câteva zile se va acomoda și va redeveni căprioară sălbatică”, spune Maurizio.

capri3Maurizio a eliberat căprioara în natură la începutul acestei primăveri.

”Nu sunt ecologist și nici nu am pretenția că sunt mare pasionat de natură. Cred că nu am făcut altceva decât să ajut un animal aflat în pericol. Mai bine de atât nu știu ce aș fi putut face. Sper din tot sufletul că va fi bine. Nu mă tem pentru ea, că va fi în natură, știu că ea se va descurca, mă tem doar să nu intre în contact cu alți oameni. Omul este cel mai periculos animal”.

Foto: Silvana Armat

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Lecție de generozitate pe stradă. Frigiderul din care oamenii sărmani pot lua mâncare gratis
O lecție memorabilă. Tânăra fără un picior care își trăiește viața din plin
Lecție de devotament. Omul care și-a petrecut 2 ani din viață plantând flori pentru soția lui bolnavă
Omul care a strâns bani timp de 10 ani pentru a ajuta animalele fără stăpân

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.