AcasăAlegerile editorilorPremieră tristă în istoria UE. Ungaria ridică un gard la graniţa cu...

Premieră tristă în istoria UE. Ungaria ridică un gard la graniţa cu România

-

Ungaria va ridica un gard şi la graniţa cu România, după ce a dus la îndeplinire un astfel de proiect şi la frontiera cu Serbia. Gardul care va separa Ungaria de România este primul de acest fel care va fi ridicat în UE.

”Ministerul român al Afacerilor Externe a fost informat de către Ministerul ungar al Afacerilor Externe cu privire la această intenție cu puțin timp înainte de a fi anunțată public. MAE a informat în timp util, de urgență, factorii de decizie competenți din România în legătură cu această situație.

Ministerul Afacerilor Externe consideră că ridicarea unui gard între două state membre ale Uniunii Europene și care sunt parteneri strategici nu este un gest corect din punct de vedere politic, în conformitate cu spiritul european. Această poziție a fost deja comunicată părții ungare”, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, primit de greatnews.ro.

Ministerul de Externe al Ungariei a anunţat, chiar prin vocea ministrului Peter Szijjarto, că intenţionează să extindă gardul construit la graniţa cu Serbia şi pe întreaga graniţă ungaro-română. Gardul are rolul de a descuraja migraţia ilegală, autorităţile ungare temându-se că refugiaţii ar putea intra în Ungaria prin România, după ce traseul prin Serbia le-a fost blocat.

Ridicarea gardului maghiaro-sârb, finanţat de autorităţile de la Budapesta, a fost dur criticată de oficiali din cadrul UE. Guvernanţii maghiari au fost chiar acuzaţi că, prin ridicarea gardului, încurajează indirect reţelele de trafic de persoane.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews: 

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

TOP 7 cei mai ieftini furnizori de energie electrică în 5...

0
De la 1 iulie 2025, odată cu liberalizarea pieței de energie electrică, unii românii vor plăti facturi duble pentru electricitatea consumată. Practic, plafoanele de...

De ce Ilie Bolojan nu ar mai vrea să fie premier...

0
Președintele Nicușor Dan a declarat că există posibilitatea să fie numit un premier tehnocrat în cazul în care liderii partidelor politice nu își vor...