Povestea sătenilor care au reparat singuri un drum județean

Drumul dintre Cerțești și Ghidigeni a fost reparat de săteni (Gazeta de Botoșani)
Drumul dintre Cerțești și Ghidigeni a fost reparat de săteni (Gazeta de Botoșani)

Sătenii din două localități gălățene au decis să își construiască singuri drum, după ce politicienii i-au amăgit timp de patru decenii.

Localnicii au cumpărat pietriș și au acoperit gropile din drumul județean dintre localitățile lor, Cerțești și Ghidigeni, scrie Digi 24.

Un localnic, remunerat în motorină și produse agricole, și-a pus la bătaie excavatorul, iar localnicii roiesc pe drumul județean de câteva zile, încercând să îl reabiliteze.

”Am zis să pun bani, apoi le-am spus şi celorlaţi şi au zis măi, te ajutăm şi noi cât putem, cu motorină, cu o lamă, domnii primari au fost de acord. Pe aici trec zilnic maşinile care aprovizionează comuna cu pâine, laptele şi cornul care vin la cei mici la şcoală şi multe altele, deci un drum util”, a explicat Lefter Emandache, șoferul utilajului.

”Se lucrează destul de greu, gropile mari le-am astupat în mare parte de dimineață, dar mai am încolo. Sunt mai multe gropi, trebuie să le astup”, a precizat săteanul.

Acțiunea sătenilor a fost stârnită de lipsa de reacție a autorităților în cazul drumului. Consiliul Județean a organizat o licitație pentru un proiect, care prevede exact ceea ce au făcut sătenii de capul lor – acoperirea cu pietriș a drumului -, însă sunt șanse minime ca lucrările din bani publici să înceapă curând.

”Este un gest al disperării acestor oameni care nu mai aşteaptă nimic de la consiliul judeţului”, a spus Daniel Cotoranu, primarul comunei Cerţeşti, citat de Digi 24.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews: