Restaurarea castelului regal, după jurnalul Reginei Elena. Ce pot vizita turiștii

Castelul de la Săvârșin FOTO: Radufan/Wikimedia Commons
Castelul de la Săvârșin FOTO: Radufan/Wikimedia Commons

Lucrările pentru restaurarea Castelului regal de la Săvârșin s-au încheiat după opt ani. Fondurile pentru lucrări au fost asigurate din surse private, iar bugetul a depășit un milion de euro.

Potrivit Casei Regale, restaurarea a fost executată după informații din jurnalul Reginei Elena.

„Castelul are spiritul reginei, spiritul regelui, este un loc istoric și vrem să rămână așa. (…) Este o splendoare și suntem mândri că putem să lăsăm ceva pentru viitor, de foarte mare calitate, realizat de oameni care au pus suflet în această muncă și le mulțumesc în numele tatălui meu, Regele Mihai”, a declarat principesa Margareta, potrivit Hotnews.ro.

Principesa a mai spus că după confiscarea castelului de către comuniști, totul a fost furat.

„Totul a fost furat, absolut totul, dar sunt săteni care ne-au donat, mai o masă, un scaun, o oglindă și, încet-încet, am găsit lucruri vechi, iar dacă nu au existat, le-am copiat (după modelele originale – n.r.)”, a mai spus principesa.

Cel mai vechi obiect din castel este un ceas adus din Florența, de la Regina mamă Elena, datând din jurul anului 1500.

Reprezentanții firmei care a făcut restaurarea au spus că a fost o lucrare foarte complexă și s-au folosit tehnologii vechi, astfel încât castelul să rămână la felul în care arăta în urmă cu peste 100 de ani. Reprezentanții Casei Regale au mai spus că începând de anul viitor domeniul exterior al castelului și parcul din jur vor fi deschise publicului.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews: 

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.