Valentin Cârstea și soția sa, doi arheologi amatori, au reușit să descopere cu ajutorul unor detectoare de metale, într-o pădure din apropiere de Târgu Jiu, mai multe artfecate arheologice geto-dacice din secolele II înainte de Hristos și I după Hristos.
Potrivit reprezentanților Muzeului Județean Gorj, citați de jurnaliștii de la Adevărul, este vorba de trei pumnale dacice cunoscute în literatura de specialitate drep „sica”, un vârf de lance, mai multe aplice, o cataramă și două fibule.
„Pe data de 4 octombrie am făcut această descoperire importantă. Am făcut, ca de obicei, o ieşire şi, pe lângă capace de borcane şi potcoave am găsit şi piesele geto-dacice la o adâncime de 25-30 de centimetri. Din câte am aflat, sunt cel mult 110 pumnale de acest fel găsite pe tot cuprinsul României.
Este prima descoperire importantă pe care am făcut-o. M-am bucurat enorm. Dacă găseam 100-200 de dinari romani de argint nu mă bucuram aşa de mult.
Din punctul meu de vedere sunt inestimabile. 99% din obiectele găsite le-am donat muzeului”, a declarat Valentin Cârstea, citat de adevarul.ro.
În zona în care s-au găsit obiectele specifice războinicilor geto-dacice a fost deschis un șantier arheologic și se bănuiește că acolo ar fi fost un cimitir, o necropolă geto-dacică.
SURSA FOTO: Adevarul.ro
Recomandările editorilor GreatNews:
- Eroii din Paris, prezentați de BBC. Cum și-a apărat clienții un patron român
- Vinerea Neagră 2015. 100 de magazine online de urmărit de Black Friday
- Ce spune liderul musulmanilor din România despre atentatele de la Paris
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: