AcasăSocialPloi, lapoviță, ninsori și vânt în toată țara

Ploi, lapoviță, ninsori și vânt în toată țara

-

Meteorologii au emis, joi, avertizări meteo de de vânt puternic, ploi moderate, lapoviță și ninsoare, valabile până sâmbătă dimineața, în toată țara.

Conform prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie, de astăzi, de la ora 20:00, până pe 4 decembrie, la ora 10:00, vântul va crește în intensitate la munte, la altitudini de peste 1.700 de metri. Viteza va depăși 60-70. km/h. Pe creastă, rafale de vânt vor depăli 90-100 km/h și va spulbera zăpada.

În același timp, în regiunea de vest, vineri (3 decembrie), viteza vântului va crește și va ajunge la 45-55 km/h.

Vineri, are precipitațiilor se va extinde, iar la munte, treptat, vor domina ninsorile și local se va depune un strat nou de zăpadă.

Precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi pe arii restrânse ninsoare se vor semnala în vest, centru şi nord, în timp ce pe parcursul nopţii de vineri spre sâmbătă (3/4 decembrie) şi în est şi sud. Cantităţile de apă vor depăşi izolat 10 – 15 l/mp, îndeosebi în zonele de munte.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Postarea prin care Ilie Bolojan le-a mulțumit românilor pentru susținere, mai...

0
Postarea publicată de premierul Ilie Bolojan pe Facebook în urmă cu 2 zile a strâns aproape 150.000 de aprecieri, mai multe decât a strâns...

Ce scrie presa internațională despre ce s-a întâmplat ieri în România:...

0
Politico, Reuters, Le Monde, AFP, Bloomberg și alte publicații europene și internaționale analizează pe larg evenimentele de ieri pe scena politică din România.Presa internațională...

Care sunt cele 6 mari companii de stat din care Guvernul...

0
Guvernul Bolojan vrea să listeze la bursă mai multe companii de stat, precum CEC Bank, Portul Constanța sau Poșta Română, iar în cazul câtorva...