Pericolul de pe litoralul românesc. Motivul pentru au apărut gropi în apropiere de plajă

oameni
Pe litoralul românesc s-au îngrămădit un milion de oameni în această vară Foto: A.G. via Wikimedia Commons

Relieful subacvatic de pe litoralul românesc, în zonele în care s-au făcut lucrări de lărgire a plajelor, este într-o continuă schimbare, potrivit inginerilor de mediu. O problemă este că au apărut gropi adânci chiar și de până la 12 metri.

La Neptun, un tânăr a fost găsit mort într-o astfel de gropă. Scafandrii de la ISU Dobrogea au dat miercuri, 10 iulie, de trupul tânărului, care era din Mangalia, după 12 ore de căutări. El se afla într-o groapă cu o adâncime de trei metri, în imediata apropiere a țărmului.

„S-au format foarte multe gropi și am fost nevoiți să luăm fiecare groapă în parte”, a spus Marian Ciulei, ISU Dobrogea, conform Știrile ProTV.

Potrivit scafandrilor, gropile au dus la formarea unor curenți extrem de periculoși.

„Este inutil să înoate împotriva curentului pentru că pentru că de obicei curentul e mult mai puternic. Va trebui să se lase oarecum condus de curent, să stea cât mai mult la suprafață, să nu intre în panică”, a afirmat Pascale Roibu, scafandru.

O femeie a mărturisit, de asemenea, că „marea te trage amețitor”: „Am simțit-o pe propria piele. Am intrat doar până la genunchi, curenții sunt foarte puternici și marea te trage amețitor. Nici nu îți dai seama acum ești la mal, în 20-30 de secunde ești după geamandură”.

Astfel de gropi sunt și în Mamaia, unde au o adâncime de aproximativ trei metri, iar la Eforie ajung și până la șapte metri adâncime.

„Aceste gropi acționează ca niște diguri, ele modifică radical circulația curenților în zona lor. Se pot crea vârtejuri și alte fenomene neplăcute. Vor fi zeci de ani până când se va ajunge la un profil normal”, a spus Răzvan Mateescu, expert marin INCDM.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.