Pe cine dă vina Marcel Boloș pentru amendamentul care naționaliza pensiile din Pilonul 2

Marcel Boloș, ministrul Finanțelor. Foto: gov.ro

Ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, a dat vina pe secretara de stat Daniela Pescaru pentru amendamentul la proiectul de măsuri fiscale ce prevedea naționalizarea pilonului 2 de pensii, de aproximativ 103 miliarde de lei.

„Gândindu-mă la atribuţiile şi responsabilităţile pe care le are un secretar de stat, nu ştiu cum a ajuns să facă amendament.

Nu cred, fiind un text care a ajuns în forma, se pare, cerută pentru amendamente, nu cred într-o asemenea acţiune, este soră cu nebunia şi acele active nete care sunt ale oamenilor acolo rămân, în fondurile de pensii private, sunt 103 miliarde lei care sunt în aceste fonduri de pensii private şi discutăm despre un număr de 8,3 milioane de oameni. (…)

Trebuie să mărturisesc, acest amendament nu a urmat calea oficială, deci practic el nu a ajuns să fie discutat în comisii, eu nu ştiu să fi ajuns în comisiile parlamentare şi, recunosc, nu cunosc aceste proceduri parlamentare”, a declarat Boloş la Antena 3.

Ministrul Boloș a mai fost întrebat și cum e posibil ca un secretar de stat fără putere politică reală să ia de capul lui decizia de a propune un astfel de amendament, iar acesta a spus că nu cunoaște „detaliile întregii povești” și nici nu vrea să le cunoască pentru că o astfel de măsură nu crede că ar fi fost pusă în aplicare.

Întrebat dacă o va demite pe Daniela Pescaru, Boloș a spus că „nu pot eu să o demit, e atributul domnului prim-ministru.

Dacă era un lucru care îl discutam şi care – vă mărturisesc că subiectul a fost discutat cu aproximativ o lună în urmă în coaliţia de guvernare şi a ajuns tot în abordarea, să zic aşa, de respingere a acestei idei, şi am crezut că lucrurile s-au potolit şi că urmăm calea cea bună.

Măsurile discutate au fost diverse, dar asta nu înseamnă că orice bazaconie discutată, sau inflaţie de idei, cum le-am spus adesea, la masa de lucru a coaliţiei, a fost şi dusă la bun sfârşit”.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.