Patronul Pro TV a murit într-un accident de elicopter

Petr Kellner

Miliardarul ceh Petr Kellner, patronul Pro TV, a murit într-un accident de elicopter în Alaska. Acesta se afla într-o excursie. Alte patru persoane și-au pierdut viața în ura prăbușirii elicopterului.

Potrivit anunțului făcut de compania sa, accidentul s-a produs sâmbătă, într-o stațiune de lângă ghețarul Knik, unde Kellner obișnuia să meargă în vacanță. Aparatul de zbor era un heli-ski, adică un elicopter specializat pentru urcarea schiorilor pe ghețar, un sport considerat extrem, dar și foarte scump.

La cei 57 de ani ai săi, Kellner era cel mai bogat om din Republica Cehă, cu o avere estimată la peste 19 miliarde de dolari, iar fondul său de investiții a finalizat anul trecut achiziționarea Central European Media, din care face parte și televiziunea românească ProTV.

Grupul de investiții care a cumpărat PRO TV se numește PPF și era controlat de Petr Kellner.

Potrivit Pagina de Media, grupul PPF investește în mai multe segmente de piață, inclusiv servicii financiare, telecomunicații, biotehnologie, imobiliare și inginerie mecanică. Creșterea PPF Group se bazează pe dezvoltarea industriilor tradiționale și noi, a construirii infrastructurii moderne și a economiei digitale. Abordarea PPF Group se întinde din Europa până în America de Nord și în toată Asia. Grupul PPF deține companii active, care își ridică valoarea la 49 de miliarde de euro (la 31 decembrie 2019) și are 135.000 de angajați la nivel global.

Petr Kellner era, potrivit presei locale, unul dintre apropiații președintelui Milos Zeman, un pro-rus convins și un militant pentru reorientarea Cehiei spre Rusia și China. În 2014, Kellner și Zeman au fost protagoniștii unui scandal politic major după ce presa locală a scris că președintele s-a întors dintr-o vizită de stat în China cu un avion privat închiriat de miliardar. Kellner participase la întâlnirea dintre președinții Zeman și Xi Jinping, dat fiind că el operează și pe piața din China afaceri în domeniul împrumuturilor nebancare (prin compania Home Credit), dar și în domeniul telecom, unde compania O2 are un parteneriat cu Huawei.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.