Patriarhul Daniel, din mașină: „Ne retragem ca în timpul prigoanelor vechi”

Patriarhul Daniel, șeful Bisericii Ortodoxe Române a reacționat nervos, ieri, la întrebările pe care le-au pus jurnaliștii și le-a spus că nu pot învăța ei ce „rol are Biserica”.

Patriarhul ieșea de la slujba de înmormântare a femeii de serviciu care și-a pierdut viața în clubul Colectiv.

„Gata, hai, gata … nuuu, nu mai judecăm acuma, am spus să nu mai judecăm pe nimeni, numai să ne rugăm pentru ei”, a spus patriarhul în timp ce se îndrepta spre mașină.

Ulterior, s-a așezat pe bancheta din spate a Volkswagen-ului Multivan și a continuat să facă declarații.

„Noi îi ajutăm cu rugăciunea, dar și cu fapta bună. Am făcut în așa fel să împărțim ajutoare financiare celor care sunt îndoliați după nevoile respective. Unele familii mai înstărite au zis că nu au nevoie, dar alții, cum au fost acești 5 copii (ai Mariei Ion – n.red.) sunt foarte necăjiți și săraci și le oferim ajutoare acum, dar și în fiecare lună.

Noi nu dorim doar să facem slujbă de înmormântare și să-i uităm. Enoriașii să se simtă în parohie ca într-o familie spirituală. (Îi ajutăm – n.red.) cu bani, după cum e nevoie după ancheta socială la fiecare. Televiziunile sunt interesate numai de sume, pe noi ne interesează persoana”, a mai adăugat patriarhul Daniel.

Patriarhul a explicat și de ce preoții nu au mers în locul tragediei. „În perioada de doliu național, nu ne-am dus în club din 3 motive: E spațiu public, nu bisericesc și i-am lăsat pe oameni să se reculeagă. Nu e nevoie de spectacol sau de slujbe, ci de reculegere. Când a venit ziua înmormântării celor decedați au venit preoți și au făcut slujbe acolo. La biserică sau la mormânt e prezența persoanei cel mai intens, nu unde a murit.

Când Biserica nu e dorită în spațiul public, ba chiar i se arată ostilitate și ură, noi ne retragem în spațiul liturgic, ca în timpul prigoanelor vechi. Nu am vrut să deranjăm marșul tăcerii cu slujbe bisericești. De la început au avut lozinci potrivnice Bisericii și atunci nu dorim să-i deranjăm mai mult cu prezența preoților. Foarte greu de înțeles că s-a ajuns ca o mare parte din ea e comandată, această ostilitate”, a mai spus patriarhul Daniel.

Capul Bisericii Ortodoxe Române a fost criticat în ultimele zile pentru că a lipsit total în spațiul public, iar după tragedia din Colectiv, a preferat doar să trimită un comunicat de presă.

Recomandările editorilor GreatNews:

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.