Proteste uriaşe după tragedia din Colectiv. Oamenii cer 3 demisii: Ponta, Oprea, Piedone

Foto: Facebook

Circa 30.000 de oameni s-au strâns în seara de marţi, 3 noiembrie, în Piaţa Universităţii din Bucureşti şi au pornit în marş spre Piaţa Victoriei.

Ei solicită pedepsirea celor vinovaţi pentru tragedia din clubul Colectiv, printre care, spun protestatarii, se numără şi politicieni ca premierul Victor Ponta, vicepremierul Gabriel Oprea şi primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone.

Protestul a fost organizat pe Facebook şi a reuşit să mobilizeze o masă uriaşă de oameni. Poliţia Rutieră a fost surprinsă de dimensiunile protestului, iar Calea Victoriei a fos blocată de mulţime, pentru o bună perioadă de vreme.

Protestul din Bucureşti a început în jurul orei 18 şi continuă şi la ora publicării acestei ştiri, 23.

32 de morţi, 88 de oameni în stare critică. Patronii clubului au fost arestaţi

Reamintim că vineri, 30 octombrie, un incendiu de proporţii produs în clubul Colectiv (stada Tăbăcarilor, Bucureşti) a dus la moartea a 32 de persoane. Peste 140 de oameni au fost răniţi, iar 88 dintre aceştia sunt în continuare în stare gravă, potrivit medicilor.

În incendiu şi-au pierdut viaţa şi doi chitarişti ai trupei care concerta în acea noapte, Goodbye to Gravity. Solistul trupei, Andrei Găluţ, este în continuare în stare gravă, fiind internat la Spitalul Elias.

Cei trei patroni ai clubului au fost arestaţi în seara de marţi, 3 noiembrie. Decizia nu este definitivă, ea putând fi contestată de reprezentanţii legali ai celor trei.

Guvernul – 4 zile fără reacţie

Incendiul a pornit de la un joc de artificii, care a aprins buretele antifonic care acoperea stâlpii şi tavanul clubului bucureştean. Unii martori susţin că, la apariţia primelor flăcări, solistul Andrei Găluţ a cerut, calm, un extinctor. Nu l-a primit însă, iar focul s-a răspândit extrem de rapid. Oamenii s-au năpustit spre singura ieşire din club, cei care se aflau în apropierea acesteia reuşind să se salveze. Buretele încins de pe tavan a început să cadă pe oameni, mulţi dintre spectatori murind pe loc.

Chiar şi la câteva zile după tragedie, Guvernul României nu a avut o reacţie oficială faţă de evenimentele din seara de vineri din clubul Colectiv.

Proteste şi în ţară. Manifestaţii de amploare la Braşov şi Ploieşti

La Ploieşti, peste 1500 de oameni au cerut, în seara zilei de marţi, 3 noiembrie, pedepsirea celor vinovaţi pentru tragedia din clubul Colectiv. O manifestare de acest fel a avut loc şi la Braşov, cu participare a 1000 de oameni, potrivit estimărilor televiziunilor.

Cu o zi înainte, un protest cu acelaşi ţel a avut loc pe străzile Sibiului.

Oamenii spun, în general, că vor o altă clasă politică, o România mai puţin coruptă şi, mai presus de toate, dreptate.

Recomandările GreatNews: 

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.