Copiii pentru care literele dansează. Ce este dislexo-disgrafia

0

copil_citeste
Foto: Tim Pierce Wikimedia Commons

După primele trei luni de școală din clasa întâi Octavian nu înțelesese aproape nimic din orele în care ar fi trebuit să învețe să scrie și să citească. Dictările erau o adevărată nenorocire pentru el. Învățătoarea, văzând că nu scrie alături de ceilalți colegi, i-a recomandat mamei să îl ducă la doctor deoarece n-ar auzi bine. Dar audiograma a ieșit perfect. De fapt, băiatul suferea de dislexo-disgrafie, o afecțiune greu de înțeles de cei care cred că dacă un copil nu învață bine sigur este leneș sau răuvoitor. Mai exact, nu putea să scrie și să citească.

Concursul Cangurul Matematic. “Dacă am reuși să educăm foarte bine copiii,...

0

Elevii_Cangurul_in_grecia
Premianții Concursului Cangurul într-o tabără în Grecia

În școala primară am participat pentru prima și ultima oară la Concursul Cangurul Matematic. N-am făcut mare brânză. Cele 75 de minute nu mi-au ajuns să rezolv toate problemele, am intrat în panică și bineînțeles că punctajul final a fost mic. Ceea ce îmi amintesc este uimirea pe care am trăit-o în fața foii de concurs: una dintre probleme ne cerea să alegem varianta corectă a cuvântului „kangourou” văzut în oglindă. Nu mai văzusem niciodată astfel de exerciții, nici nu știam că există. Erau atât de diferite pe problemele-tip cu numărul de capete și de picioare de găini pe care le rezolvam pe bandă rulantă la școală.

Laserul de la Măgurele poate umple un mare gol în medicină...

0

eli_np
Planul proiectul ELI-NP. Clădirile din imagine vor fi construite la Măgurele

Unul dintre posibilele rezultate ale laserului de la Măgurele este producerea de Molibden 99. Elementul este esențial pentru crearea unui atom radioactiv (mai exact, un radioizotop) folosit în importante proceduri medicale. Uniunea Europeană și întreaga lume resimte acut lipsa acestui radioizotop, așa că cerere este din plin.

Ghid pentru o alimentație sănătoasă pe timp de iarnă

0

dieta
Heringul, plăcinta cu dovleac, ceaiul verde, nucile, semințele de in și untul - recomandări alimentare pentru zilele geroase

Când temperaturile coboară mult sub zero, corpul uman are nevoie de mai multe calorii. Dacă la temperaturi pozitive 2.000 de calorii sunt suficiente pentru activitățile zilnce, atunci când avem -10 grade Celsius, de exemplu, avem nevoie chiar și de 3.000-3.500 de calorii. Peștele gras, untul și puțină carne de porc nu strică, dar mai sunt câteva trucuri puțin cunoscute. Ni le împărtășește prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.

Protest împotriva legii ACTA în București. „N-o să mai ascultăm decât...

0

protest_anti_acta_bucuresti_06

Sute de bucureșteni au protestat sâmbătă seara, în Piața Universității, împotriva legii ACTA, acordul internațional care își propune să lupte împotriva pirateriei pe internet. Tinerii protestatari nu și-au ascuns ura pe care le-a stârnit-o legea ACTA și au strigat tare împotriva îngrădirii libertății de exprimare pe internet.

Cinci laboratoare de informatică pentru elevii care realizează cele mai bune...

0

Asur_concurs_darwin_day

Cu ocazia celebrării Darwin Day, Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR) a lansat un concurs naţional destinat instituţiilor din învăţământul preuniversitar. În total, vor fi dotate cinci laboratoare de informatică. Pot participa la concurs echipe de elevi şi profesori de la şcoli şi licee din mediul urban şi rural. Concursul urmăreşte să evidenţieze atât cunoştinţele elevilor despre teoria evoluţiei, cât şi calităţile creative ale acestora.