O turistă a fost atacată și ucisă de urs pe traseul Jepii Mici din Munții Bucegi

urs munte
Fotografie cu rol ilustrativ. Foto: Bergadder / pixabay.com

O turistă în vârstă de 19 ani a fost atacată și ucisă de un urs pe traseul Jepii Mici din Munții Bucegi, anunță Salvamont Prahova. Acesta este unul dintre cele mai cunoscute trasee montane din România, fiind parcurs în fiecare an de foarte mulți drumeți.

Fata se afla alături de prietenul său, când a fost acată de un urs. Apoi, tânăra a fost târâtă de animal într-o vale. Din păcate, salvatorii sosiți la fața locului nu au mai găsit-o în viață.

Ursul a fost împușcat, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Prahova, Adelin Gurgui, pentru Agerpres.

Incidentul s-a petrecut în apropiere de Valea Spumoasă. Echipa de intervenție a Salvamont Prahova s-a deplasat în zonă, iar salvamontiștii au coborât în rapel pe firul văii, unde au găsit victima.

Operațiunea de recuperare a fost extrem de dificilă din cauza terenului accidentat, dar și a prezenței ursului, care se afla la aproximativ 10-15 metri de salvatorii montani. Înainte să fie împușcat, ursul a încercat să îi atace și pe salvamontiști, potrivit Știrile PRO TV.

Turistul care a văzut întregul eveniment și a sunat la 112 a fost preluat de către jandarmii montani și coborât în Bușteni.

Salvamontiștii au luat în calcul o misiune de extracție aero a victimei decedate, însă din cauză că zona este împădurită, iar valea îngustă, victima a fost până la urmă coborâtă terestru de pe munte. Salvamont Prahova a transmis condoleanțe familiei îndurerate.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.