O stațiune balneară nouă e magnet pentru turiști. Ce tarife sunt la servicii și proceduri medicale

complex balnear ocna mureș
Foto: adevărul.ro

Complexul balnear de la Ocna Mureș, județul Alba, a reușit să atragă foarte mulți turiști, iar de săptămâna aceasta oferă și posibilitatea efectuării de tratamente medicale, autorizate de către instituțiile abilitate.

„În prima fază, procedurile sunt contra cost și ulterior încercăm să facem contract și cu Casa de Asigurări de Sănătate și cu Casa de Pensii. Mai avem nevoie de câteva documente, dar încercăm să le rezolvăm pe toate.

Important este că s-a dat drumul la partea de tratament, care era destul de cerută, în domeniul tratamentelor de recuperare.

Sunt mai multe tratamente, cu apă sărată, cu tot felul de proceduri, cu tot felul de aparate de ultimă generație, în ceea ce privește recuperarea locomotorie.

Inclusiv băile galvanice, împachetări cu parafină, în prima fază, urmează să perfectăm și partea de achiziție nămol…” a spus primarul orașului Ocna Mureș, Silviu Vințeler.

Primarul mai spune că sunt mai multe firme care au cumpărat terenuri și vor să dezvolte tot felul de spații de cazare, chiar și mici spa-uri.

Iată care sunt tarifele pentru noile servicii oferite la Băile Sărata.

TARIFE SERVICII MEDICALE

Consult inițial medic primar – 200 lei

Consult inițial medic specialist – 150 lei

Consultație medicală de control (30 lei) – 100 lei

Referat medical – 100 lei

Electrocardiogramă (EKG) – 10 lei

Măsurare tensiune arterială – 5 lei

Ecografie aparat locomotor – 200 lei/ articulație/ regiune

Infiltrație intraarticulară – 150 lei/articulație

Infiltrație intramusculară paravertebrală – 35 lei/ regiune

TARIFE PROCEDURI MEDICALE

Kinetoterapie

Kinetoterapie standard – 50 lei/ședință

Kinetoterapie gravide/ postnatal – 50 lei/ședință

Kinetoterapie sportivi – 50 lei/ședință

Reabilitare motorie membre inferioare sistem robotizat (Omego plus) – 50 lei/ședință

Kinesio taping (bandaj proprioceptiv- coloană, bandaj proprioceptiv- articular) – 30 lei

Hidrotermoterapie

Împachetare cu parafină – 30 lei/ședință

Baie cu hidromasaj – 20 lei/ședință

Duș subacval – 30 lei

Baie kinetoterapeutică – 30 lei/ ședinta

Masaj

Masaj medical regional – 30 lei/15 minute

Masaj medical general – 50 lei/ 30 minute

Electroterapie

Băi galvanice – 20 lei/ședință

Curent diadinamic – 10 lei/ședință

Curent faradic – 10 lei/ședință

Curent galvanic – 10 lei/ședință

Curent interferențial – 10 lei/ședință

Lontoforeză – 15 lei/ședință

LASER MLS – 10 lei/ședință

Magnetodiaflux – 10 lei/ședință

Microcurent – 10 lei/ședință

Stimulare rusească – 10 lei/ședință

TENS – 10 lei/ședință

Terapie combinată (Ultrasunet+ curent premodulat) – 10 lei/ședință

Ultrasunet – 10 lei/ședință

Ultrasonoforeză – 15 lei/ședință

Undă scurtă – 10 lei/ședință

Unde de șoc (Shockwave) – 30 lei/ ședință