O maternitate a fost bombardată de ruși. Alte case au fost distruse în atac | VIDEO

maternitate atac jitomir
Foto: Captură Twitter

O maternitate din orașul Jitomir, aflat la 120 de kilometri vest de capitala Kiev, a fost lovită de bombardamentul rușilor, anunță nbcnews.com.

Șeful instituției, Vitalii Girin, a spus că maternitatea, care face parte din Spitalul Adonis, a suferit pagube semnficative. El a mai relatat că toate persoanele au fost evacuate din clădire și că nu există răniți grav.

Potrivit BBC, în atacul de azi-noapte au fost lovite și mai multe case din oraș.

Ministrul de Interne al Ucrainei a scris pe Twitter că cel puțin 2 persoane au fost ucise, iar alte 16 au fost rănite. Anton Gerașcenko, consilier al ministrului de Interne, a anunțat că bilanțul este mai ridicat. Potrivit acestuia, 4 oameni au murit, inclusiv un copil.

BBC mai scrie că rachetele rusești vizau baza aeriană din apropierea orașului, însă au lovit locuințele civililor.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.