600 de câini adunaţi din Bucureşti şi-au găsit casă, masă şi mâncare într-un adăpost de la 20 de kilometri de Giurgiu, în câmpia Bărăganului. Nu e raiul pe pământ, dar aici nimeni nu-i loveşte cu piciorul în burtă. Sau mai rău.

Negreşti, Vaslui. Câinii maidanezi sunt aruncaţi de vii în malaxorul de gunoi. Resturile sunt aruncate la groapa de gunoi, fără a fi îngropate. Nu e vorba de etică, e vorba de un focar de infecţie.

Târgovişte, Dâmboviţa. 3.000 de câini maidanezi au fost omorâţi şi îngropaţi în 100 de gropi. Cele mai multe dintre animale au fost injectate în inimă cu diluanţi.

Botoşani. 230 de câini zac în saci de plastic, în incinta unui adăpost de câini din Botoşani. Toţi, omorâţi într-o singură oră. În faţa celor care se revoltă pentru această barbarie, un angajat spune: „Sunt la odihnă!”.

Brăila. Opt cadavre de câini sunt descoperite, în saci de plastic, în apropierea liniei de centură a oraşului. Toatele cele opt animale fuseseră ucise cu furadan şi aruncate.

Sunt patru întâmplări din România ultimilor ani. Animale ucise degeaba, deoarece în toate oraşele numite câinii au reapărut pe străzi.

Culmea, modelul pozitiv era chiar în ţară

Oradea, judeţul Bihor. Între 2006 şi 2011, autorităţile au sterilizat câinii de pe străzi şi, apoi, au oferit sterilizarea gratuită a câinilor din gospodării, atât în oraş, cât şi în vecinătatea acestuia. Între timp, mulţi dintre câinii de pe stradă au murit, iar alţii nu au mai apărut. Nu aveau de unde. La începutul programului, erau 4.500 de câini pe străzi. Acum mai sunt 350.

Lugoj, judeţul Timiş. Un program identic cu cel din Oradea a dus la următorul rezultat: 2.500 de câini pe străzi în 2005, 250 – astăzi.

Avem în faţă un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), intitulat „Rabia la om şi la câine”. Concluzia: uciderea câinilor de pripas s-a dovedit ineficientă pe termen lung, ci pe termen mediu şi scurt; singura metodă dovedită a fi eficientă este sterilizarea, marcarea, vaccinarea.

Am în faţă o femeie de 65 de ani. O cheamă Maria Beck şi meritul ei este că primarii de sector din Bucureşti şi chiar unii din ţară o ştiu ca pe dracu’. Nici nu avea cum să fie astfel. De 15 ani luptă pentru câinii din stradă şi arată că soluţia corectă e sterilizarea. Nu e ideea ei, o arată chiar şi OMS-ul.

„Afacerea maidanezul”

A început să lupte în 1996, când în România nu exista nicio lege pentru câinii de pe străzi. „Dacă vrei să rezolvi o problemă, te adresezi cauzei. Mă miram cum de autorităţile nu realizează realitatea din stradă. Apoi, am înţeles, m-am luminat. Există un interes major pentru această situaţie, pentru ca această problemă să persiste. E o afacere cu investiţie aproape zero şi profit maxim.

Ne întoarcem la cifre şi la legi. Ordinul 155/2001, urmat de campania de exterminare iniţiată de Traian Băsescu, pe atunci primar, în Bucureşti. Ordinul spune: câinii sunt luaţi din stradă, stau 7 zile în adăpost şi, dacă nu sunt revendicaţi, sunt eutanasiaţi. În acel an, 400 de milioane de dolari de la bugetul de stat au fost alocaţi pentru adăposturi şi eutanasieri.

„Şi firmele ce credeţi că au făcut? Hingherii luau zece câini de pe stradă, le dădeau cu ranga în cap ca eutanasia să nu coste nimic şi firma declara 100 de câini eutanasiaţi”, spune Beck.

La Slatina, sterilizarea costă 790 de lei. În realitate, costă 65 de lei

Unde nu s-a ajuns la eutanasie, s-au făcut bani cu grămada din sterilizări. Nimeni nu a fost condamnat sau măcar cercetat pentru asta. Niciun deputat nu s-a întrebat de ce sterilizarea unui câine la Slatina costă 790 de lei, de aproape patru ori mai mult decât costă în Tulcea şi de 12 ori mai mult faţă de costul real al unei sterilizări (65 de lei, costul anunţat de organizaţiile pentru protecţia animalelor).

Cifre. La Arad, sterilizarea unui câine costă 440 de lei. La Slatina, 790. La Braşov, 310. La Tulcea, 210. În Bucureşti, 265.

Alţi bani se fură la costurile de întreţinere a câinilor. Cifre: autorităţile anunţă că un câine în adăpost costă statul 325 de lei pe lună. Câinii din Bărăgan primesc hrană chiar mai bună, dar la 20-30 de lei pe lună.

Bani din câini morţi, bani din câini sterilizaţi, bani din câini în adăposturile de stat. În „prosperitatea” aceasta, nu e loc de căutat soluţii. Situaţia e ciudată: e ca şi cum afaceriştii – ajunşi fie oameni de decizie, fie oameni cu influenţă asupra celor cu decizia – şi-ar trăia creanga de sub picioare.

Aşa au apărut ONG-urile pentru protecţia animalelor în România. Au sterilizat 200.000 de câini din bani proprii, au intermediat adopţia a 30.000 de animale, ţin 10.000 de câini în adăposturi. „Ia-mă acasă” e un adăpost din Bărăgan, abia acum povestea lui poate începe.

„Ia-mă acasă”

Vreo trei hectare jumătate de teren pierdute de lume, cu 600 de câini aduşi aici de o mână de femei inimoase din Bucureşti. Dar inima nu ajunge, a fost nevoie şi de sume scoase din buzunar lună de lună, an de an. Mai întâi a fost cumpărat terenul şi au fost aduşi în Bărăgan câinii dintr-un fost adăpost din Chitila. Cineva a donat maşina care îi duce pe câini din Bucureşti la adăpost, toţi au pus bani pentru mâncare, au mai plătit vaccinări, sterilizări.

Acum, se chinuie lună de lună să strângă bani pentru a duce de mâncare câinilor. Şi să plătească angajaţii. Trei oameni la 600 de câini. Câinilor li se mai şi găteşte, iese mai ieftin. Grupul care ţine în viaţă adăpostul a bătut la uşile supermarketurilor şi au găsit un sponsor pentru carne. Restul de bani – pentru pâine, motorină, lemne, curent electric, salarii îngrijitori, reparaţii maşina, medicamente, vaccinuri, deparazitări, interventii chirurgicale mai dificile, paie pentru pus în coteţe, plase pentru ţarcuri, pietriş – vin din buzunarele lor. Vreo 8.000 – 10.000 de lei pe lună, atât costă supravieţuirea adăpostului.

Câini vin mereu. „Numărul câinilor a tot crecut (ba că erau căţei aruncaţi cu grămada – la o singură tură am adunat de pe câmp vreo 70, care mai de care mai jigăriţi, ba că îi găsesc loviţi de maşină, ba că le mor stăpânii şi moştenitorii iau doar casa, nu şi câinii. De luat nu-mi ia nimeni din ei, toata lumea ar vrea sa-mi mai dea!”, arată Valeria Lebedenco, unul dintre cei care luptă pentru acest adăpost, deşi lucrează de dimineaţa până seara într-o bancă.

În acest peisaj, şi-au găsit locul şi patru vaci, o iapă, doua capre, o oaie şi un porc. Toate au fost găsite, doamnelor li s-a făcut mile şi le-au luat la adăpost. Vacile erau piele şi os, în curtea unei bătrâne. O căpriţă se pierduse de turmă şi nu a fost lăsată în urmă şi de cei de la „Ia-mă acasă”. Şi a ajuns în Bărăgan.

Câinii din Bărăgan nu o duc bine, dar aici nu riscă să fie ucişi. Mor când le vine vremea şi lasă locul altora. Lebedenco, Beck şi restul grupului, deşi abia au bani pentru cheltuielile de zi cu zi, au însă un vis. Proiectul unui vis a fost deja desenat. E mai jos.