Nu orice casă e acasă. Oamenii generoși sar în ajutorul familiilor sărace din România

dăești
Locuință din Dăești, județul Vâlcea. Foto: Fundația PACT

Aproape cinci milioane de români trăiesc în sărăcie. Printre persoanele cele mai vulnerabile se numără 1,85 milioane de romi, 1,4 milioane de copii (cu vârste cuprinse între 0 şi 17 ani) și peste 725.000 de persoane vârstnice. Potrivit unui raport al Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali din România (CNASR), publicat în iulie 2015, unul din doi copii din mediul rural trăieşte în sărăcie, în condiții foarte grele.

În acest context, Fundația PACT în parteneriat cu Habitat for Humanity România au lansat campania „Renovăm o casă, construim Acasă”, prin care strâng fonduri și materiale de construcție pentru îmbunătățirea condițiilor de locuire în zece comunități din județele Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Vâlcea și Mehedinți, se arată într-un comunicat de presă remis GreatNews.

Din fiecare comunitate, au fost alese cinci familii care trăiesc în condiții grele, în case de chirpici, fără ferestre sau uși și cu acoperișuri stricate. Singurele lor venituri sunt din ajutorul social de la primărie, din colectarea de fier vechi și din zile de muncă în comunitate. Copiii nu au unde să își facă temele și din cauza situației de acasă renunță, adesea, să mai meargă la școală. Condițiile decente de locuire vor însemna pentru ei șansa la un viitor mai bun.

Prin urmare, Fundația PACT strânge bani și materiale de construcție pentru ca acești oameni să se simtă acasă în casele lor. Până acum, au răspuns apelului SC NITELA IMPEX SRL, MITLIV, Fundația ANYA, SC STENOV, SC AZALIS SRL, SC GROUP GABRIEL SA, SC GMB CAR SRL, SC VEST RURAL CONSTRUCT SRL.

Cei interesați pot face donații în contul: RO23BPOS70606197144RON06, deschis la Bancpost, titular Fundația PACT, sau pe Bursa Binelui.

vizurești
Casă din Vizurești, județul Dâmbovița. Foto: Fundația PACT

Oamenii din comunitate îi ajută pe cei nevoiași să își repare casele

Campania face parte din proiectul „Acasă în Comunitatea TA”, prin care fundația dorește să promoveze oameni cu iniţiativă care produc o schimbare în bine în viața comunităților în care trăiesc: Burila Mică, Șimian și Eșelnița (Mehedinţi), Dăieşti, Frâncești (Vâlcea), Spanțov și Dorobanţu (Călăraşi), Găujani (Giurgiu), Valea Corbului (Argeş) și Vizureşti (Dâmboviţa).

Pe parcursul proiectului, s-au format grupuri de inițiativă care produc schimbări sociale și economice în aceste comunităţi sărace din sudul României, cu accent pe reabilitarea şi utilizarea spaţiului individual şi comun ca resursă pentru dezvoltarea sustenabilă a comunităţii.

”După doi ani de lucru în aceste comunități, oamenii din grupurile de inițiativa sunt pregătiți să învețe cum să mobilizeze resursele necesare pentru a repara casele celor mai nevoiași din comunitatea lor sau anumite obiective de interes comun. De asemenea, membrii grupurilor de inițiativă vor gestiona chiar ei resursele pe care reușesc să le strângă direct sau prin reprezentanții partenerilor și vor mobiliza comunitatea pentru a participa voluntar la reparații”, a declarat Mădălina Ene, director programe Fundația PACT.

frâncești
Casă din Frâncești, județul Vâlcea. Foto: Fundația PACT

Proiectul „Acasă în Comunitatea TA” este co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă.

Fundaţia PACT – Parteneriat pentru Acţiune Comunitară şi Transformare- Parteneriat pentru Acțiune Comunitară și Transformare- este activă în domeniul dezvoltării comunitare în 19 județe din sud-vestul, sudul și sud-estul țării.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

Recomandările editorilor GreatNews:

Schimbarea la față a satelor sărace din România. Oamenii care își iau viitorul în propriile mâini
Casa Share. Voluntarii au construit o locuință pentru o familie cu trei copii
Locuri de muncă în depozite din Marea Britanie, Germania, Italia. Salariile ajung la 2.000 de euro

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.