Fiscul va pune în aplicare noi practici de control ale averilor și va înființa o direcție pentru controlul bogaților.
Astfel, românii care în acte apar ca oameni obișnuiti, dar în realitate trăiesc în lux, vor fi chemați să dea explicații și să-și plătească taxele la nivelul real, potrivit stirileprotv.ro.
În acest scop, Fiscul va apela inclusiv la informații din spațiul public. De exemplu, inspectorii ar putea sta cu un ochi Facebook, să vadă cine se afișează cu mașini scumpe, iahturi, bijuterii sau cine merge în vacanțe exotice. Apoi conturile și salariile acestor persoane vor fi verificate, iar dacă inspectorii ajung la concluzia că banii declarați la vedere n-ar fi suficienți pentru a întreține un asemenea trai, atunci respectivii ar putea fi chemați pentru a da explicații.
Totodată, Fiscul poate cere de la Poliție lista proprietarilor de mașini scumpe, iar de la notari poate obține date despre numele celor care locuiesc în case sau apartamente de lux. Inspectorii pot apela și la metode mai exotice. Cum ar fi să urmăreasca pozele pe care persoanele suspectate că își ascund averile le pun pe rețele de socializare.
Toate acestea se numesc metode indirecte de verificare a averii și se află în arsenalul Fiscului încă din 2011.
Abia acum însă, aproape cinci ani mai târziu, va fi înființată, în sfârșit, Direcția de Verificare a Persoanelor Fizice cu Risc Fiscal, direcție în care vor lucra aproape 100 de inspectori în toată țara.
Potrivit unui raport din 2013 al băncii elvețiene ”Credit Suisse”, în România sunt peste 10.000 de milionari în dolari.
Recomandările editorilor GreatNews:
- „Delta” ascunsă a României. Locul unde afacerile nu au gonit păsările și turiștii
- Joburi în Palm Beach, America. Peste 1.500 de euro salariul pentru a lucra într-un loc de vis
- Revoluția prețurilor la eMAG. Mari reduceri la televizoare
- Locuri de muncă part-time. Program scurt, salariu atractiv
- Revoluția prețurilor la eMAG. Cele mai mari reduceri ale verii
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: